joi, 10 august 2017

Shower at Eforie

We arrived at Eforie-Sud with the fast train from Timisoara. We had chosen that train to avoid the Northern Train Station from Bucharest.
The day promised to be warm, with a clear sky. After leaving our suitcases at the hotel, we went shopping for the final necessary items. We knew the city, but new kiosks, new booths, had sprouted. Right on the sidewalk, tables and chairs were waiting for tired and thirsty tourists.
A long thunder
Is heard from the sea –
no one is stirring


The second thunder is followed by a burst of raindrops that sprinkles the street on which the tourists descend from the beach. Children are covered with towels, people are running for shelter. We have stopped under a balcony from which, on a pipe, the surplus water was flowing. Soon, more individuals gathered around us. 
 
In the middle of the pond –
            rained on from above and drenched
we are full of joy 
 
The rain stopped as it started. The sun is heating the asphalt again. Finally, the water is flowing out, into the sewer. We are surrounded by steam.
The people who had been standing under the balcony are leaving. I'm trying to walk. I find out that the water has unglued a strap of my sandal. I had not bought slippers yet. I had forgotten. I have to thank the rain for reminding me! 
 
After the shower –
in the midday light
           wet flowers


Aversă la Eforie



Am sosit la Eforie-Sud cu acceleratul de Timişoara. Alesesem acel tren pentru a evita Gara de Nord.


Se anunţa o zi călduroasă, cu cer senin. După ce ne-am lăsat geamantanele la hotel, am plecat să facem ultimele cumpărături. Cunoşteam oraşul, dar apăruseră chioşcuri, gherete noi... Direct pe trotuar erau mese şi scaune pentru turiştii obosiţi şi însetaţi.
 

Un tunet prelung

se-aude dinspre mare -

nimeni nu se-agită



Al doilea tunet e urmat de un ropot de ploaie care stropeşte strada pe care coboară turiştii de la plajă. Copiii sunt acoperiţi cu prosoape, lumea aleargă să se adăpostească. Noi ne-am oprit sub un balcon din care, pe o ţeavă, se scurgea surplusul de apă. În scurt timp, lângă noi s-au adunat mai multe persoane.



În mijlocul bălţii -

plouaţi şi udaţi de sus

suntem veseli



Ploaia a încetat aşa cum a început. Soarele încălzeşte din nou asfaltul. În sfârşit, apa se scurge în canalizare. În jurul nostru sunt aburi.



Cei care stătuseră sub balcon pleacă. Încerc să merg. Constat că apa mi-a dezlipit o baretă a sandalei. Încă nu îmi cumpărasem şlapi. Uitasem. Noroc cu ploaia!



După aversă –

în lumina amiezii


florile ude



joi, 13 iulie 2017

Un haibun publicat în cartea "Ovidiu, două milenii de neuitare"

http://www.ziuaconstanta.ro/stiri/cultura/ovidiu-doua-milenii-de-neuitare-in-cetatea-tomisului-634543.html#.WWaMOBZNtM0.facebook

Statuia lui Ovidiu

Uneori, privesc vechi fotografii. Azi am dat peste o fotografie în care eram cu bunica mea din Constanţa. Şi m-au năpădit amintirile.

Închid ochii. Anul 1954. Sunt cu bunica în piaţa din faţa Sfatului. Miroase a covrigi proaspeţi. Ne aşezăm la rândul care se formase. Privesc în jur. Ochii îmi sunt atraşi de o statuie.
- Bunico, a cui e statuia?
- Îţi spun imediat! Luăm covrigi şi mergem să o vedem de aproape!

Muşc din covrigul foarte cald şi ne apropiem de statuie.
- E statuia lui Ovidiu, un poet roman...

Bunica îmi povesteşte despre Ovidiu. Aflu că era un poet renumit din Roma, că împăratul l-a pedepsit să trăiască în Tomis, că locuitorii acestui oraş şi cei din împrejurimi l-au primit şi ajutat cu drag. Aici, poetul a scris mult în limba lui, latina, o limbă veche, dar şi în limba localnicilor. A sperat până la sfârşitul vieţii să-şi revadă ţara natală, dar a fost îngropat de localnici. Încă nu am fost înscrisă la grădiniţă, dar pun multe întrebări şi înţeleg de ce este trist Ovidiu.

Stol de porumbei -
pe chipul statuii trec
umbrele vremii

Mă revăd în Vişeu, în 1961, citind „Legendele şi miturile Greciei Antice”.
Anii trec... Tata îmi aduce într-o zi cartea "Metamorfoze"de Ovidiu. Îmi amintesc de statuia din Constanţa, de ceea ce citisem despre romani şi iau curioasă cartea. E cartonată, e în versuri şi are desene. Mă impresionează Dafne. Şi acum parcă văd o fată care, în loc de plete are un început de frunziş, în loc de mâini are două crengi înmugurite, în loc de picioare are rădăcini.

Privind desene
cu nimfe şi zei romani -
ninge peste oraş

Încerc să citesc. Textul e prea greu. Îmi explică tata. Şi îmi povesteşte despre Ovidiu, despre viaţa poetului, despre opera lui, despre „Triste” şi „Pontice”, din care aflăm despre strămoşii noştri, geţi, despre „Metamorfoze”. Mai mult, personajele "Metamorfozelor" întruchipează în ele felul de viaţă şi gândire ale romanilor.

Nori peste mare -
pe chipul poetului
aceeaşi tristeţe

Ajung la ultima fotografie. E color, făcută în timpul ultimei mele vizite în Constanţa. Pe dosul ei am scris de pe soclul statuii: „Sub astă piatră zace Ovidiu, cântăreţul iubirilor gingaşe, răpus de al sau talent. O, tu ce treci pe aice, dac-ai iubit vreodată, te roagă pentru dânsul, să-i fie somnul lin.”