duminică, 11 decembrie 2016

O pupăză în alt tei

Vacanţa de vară îmi oferă numeroase ocazii de a mă întâlni cu nepoţelul meu Lucian. De obicei, mergem în parcul din partea de jos a oraşului Alba Iulia. Plimbându-ne, vorbim despre multe lucruri, observăm natura, oamenii…

Într-o zi, ne plimbam prin parcul nostru drag, în care acum, vara, era linişte. Câţiva trecători în vârstă, câţiva copii… De undeva, se auzea un grup de trei sunete. La scurt timp, se repeta…

- Bunico, auzi şi tu ce aud eu?

Da, auzeam. Imediat, mi-am amintit de pupăza lui Ion Creangă. Mă gândeam, cu bucurie, la posibilitatea de a o vedea.
- Da, cred că e o pupăză. În parc sunt mulţi tei. Ascultă! Nu ţi se pare că pasărea spune: pu, pu, pu?
- Ba da! Să ne apropiem de copacul din care se aude! O putem vedea? întreabă curios Lucian.
- Dacă avem noroc.

tei bătrân în zori –
o pupăză moţată
îşi drege glasul

Ne apropiem de tei. Între timp, îi povestesc copilului ce a făcut Nică a lui Ştefan a Petrei. Curios, Lucian, îmi pune întrebări, râde, se întristează, dar cel mai mult se bucură că pupăza e liberă.

plimbare în parc –
într-un tei bătrân cântă
o pupăză

În zgomotul maşinilor care trec pe lângă parc, încercând să vedem pupăza, nu auzim decât într-un târziu telefonul. Trebuie să plecăm.
- Bunico, venim şi mâine în parc?
- De ce?
- Să vedem pupăza!
- Ai dreptate! Să vorbim cu mama! Cred că e de acord.

La capătul unei alei, Lucian şi-a văzut mama. Alergă să-i spună ce a auzit şi că vrea să şi vadă pasărea.

plecând din parc –
pupăza nevăzută
cântă din nou

marți, 17 mai 2016

E aici!

https://hailhaiku.wordpress.com/genjuan-16-winning-haibun/

S-au publicat textele premiate la concursul de haibun din acest an, Genjuan Haibun Contest, Japan.

duminică, 10 aprilie 2016

Arm in arm with Iza



It’s snowing big flakes. I’m sitting by the stove, reading in a poetry book. I startle when I hear on the radio the song: "How many flowers are there on Iza upstream /  I have planted them all with my beloved... "

            I close my eyes. Iza is the river flowing behind my grandparents' house in Săcel, a village in Maramureş, in Northern Romania. I like how the name "Iza" sounds. It's a girl's name. Perhaps older peoples knew a legend on it, but I cannot recall that someone has ever told it to me. I know many things about Iza River… as if reading from a book: "Iza springs from Mount Bătrâna (Old Woman ), gathering tributaries from steep slopes. Downstream the river has dug a cave underneath Mount Măgura. She springs again out as Iza’s Blue Spring. "

            I was there many years ago. I picked flowers and strawberries in the clearing.

            Raining on Şetref –
            Iza’s waters reflect
            the blue sky

            It is sunny in a glade named Preluca Izei. One can hear the birds chirping.

            Cuckoo on a beech –
            numerous waterfalls
            through the gorge

My imaginations carries me downstream the Iza river. I arrive at the watermill. From there only few steps are left to my grandparents' house.

            Grandmother’s spinning –
the house of thick beams
is next to a walnut

           Dozens of creeks flow into Iza, which crosses the village Săcel from east to west.

            On the banks of Iza, the hemp is in retteries. Peasants have brought the hay in and gathered it into haystacks by their houses. Winter lasts here five months, and they will thus have enough food for their livestock. The woods are already turning rusty.

            I can hear again the song on the radio. I leave the book of poems on the table. I open a photo album. From it my grandparents, my parents are smiling at me...

Traducerea Ana-Maria Trandafir

Haibunul original este aici 
Am renunţat la câteva pasaje, pentru a mă încadra într-o pagină, cum cerea Regulamentul concursului
Genjuan Haibun Contest, Japan

luni, 14 martie 2016

Antologie de haibun


 La Editura Societăţii Scriitorilor Români, a apărut de curând antologia româno-americană de haibun Călători prin anotimpuri/ Travellers through seasons.

Ea conţine 20 de poeţi români şi 20 americani. Antologatorii sunt Valentin Nicoliţov, preşedintele Societăţii Române de Haiku şi poetul american Bruce Ross.

  
              Majoritatea autorilor au participat cu câte cinci haibunuri. Cele scrise de români au în general câte trei haiku-uri şi o întindere de o aproximativ o pagină. Americanii scriu un haibun mai scurt, rar cu trei haiku-uri. 
               Haibunurile pe care le-am selectat se găsesc pe blog:
               
               Pe Vaser
               De Crăciun
               Concertul de Anul Nou
               De Florii

           Traducerile textelor revizuite pe ici, pe colo (au fost publicate de mult timp) au fost asigurate de Ana-Maria Trandafir şi Marian C. Ghilea. Am apelat la ajutorul lor. Le mulţumesc pentru ajutorul pe care mi-l dau de fiecare dată când nu mă descurc cu traducerile în engleză!