luni, 14 decembrie 2009

Surprise

Quelques feuilles jaunies m’annoncent qu’il s’approche, l’automne.

J’ai la nostalgie du temps ou j’étais étudiante, j’ai la nostalgie de la ville de Cluj. Je décide de partir à l’aube.

Beau temps. Serein. La fraîcheur… Je regarde par la vitre de ma voiture.

De grand matin –
le champ de tournesol
salue le soleil

Près de Mures, il fait brumeux. Je roule prudemment, derrière d’une camionnette blanche.

À Turda, devant le Collège National Mihai Viteazul, une affiche « EXPO-FLORA ». Marchand lentement, j’ai du temps pour observer les châtaigniers. Ils ont des fleurs comme au printemps…

Septembre –
les châtaigniers me redonnent
les souvenirs

joi, 23 iulie 2009

Le tilleul de l'enfance

De retour chez moi, je traverse le parc. Un banc qui n’est pas occupé sous un tilleul en fleurs. Je m’y assieds en fermant les yeux...

Je me vois à la fin de ma première année d’école. Je vais dans le jardin. Un haut tilleul, au tronc vigoureux se lève près de la grille. Mon père me donne quelques branches et me dit d’en cueillir les fleurs...

Le lendemain, je vais toute seule au jardin, je grimpe sur la grille, dont la base est formée de grosses pierres. Je m'accroche aux barreaux en fer forgé et je m’approche du tronc du tilleul.

Encore un peu et j’arrive entre deux branches où je m’assieds confortablement. J’ai un point d’observation dans un endroit parfumé, très convenable pour faire des projets d’avenir, un endroit où je ne sois pas dérangée dans mes méditations...

J’ouvre les yeux. Je suis seule. Mais l’odeur des fleurs de tilleul me poursuit encore. Et les souvenirs.

Le tilleul de l’enfance
de nouveau en fleurs
torrent de pensées

Seară de vară

Mă cufund în lectură. Pierd legătura cu lumea. Mă surprinde gălăgia din curte. Astfel de ciripit nu am auzit de mult...

seară de vară –
gălăgioase vrăbii
în fundul curţii

Ies în grabă. În mărul de vară, vrăbiile ciripesc. Sub măr, Bobiţă, motanul meu.

o pală de vânt –
nemişcat stă motanul
privind speriat

Mă uit la el. Ţine în gură prada: un pui de vrabie. După un moment de cumpănă, văzând vrăbiile care ciripesc disperate, îl mângâi pe Bobiţă şi-i spun: „Bravo, băiete! Îţi meriţi mâncarea. Prea s-au înmulţit vrăbiile în curtea noastră! Şi tu trebuie să-ţi câştigi hrana. Măcar câte o trufanda.”

marți, 21 iulie 2009

À barrière d’un passage à niveau

J’attende à barrière d’un passage à niveau. Je regarde mon montre. Il est dix heures cinq.

À droit, au-delà du fossé du bord de la route, sur un monticule de terre, quelques buissons d’où me regardent des yeux curieux.

soleil ardent –
quelquelles prunelles
d’un fourré

À gauche, des chardons. On dirait qu’il attendre le train. Aucun souffle de vent.

Mais quelque chose se bourge!

ombre d’acacia –
un chardonneret examinant
le chardon mauve

Je regarde le tableau vivement colorée je regrette de ne pouvoir prendre une photo. Les voitures devant moi démarrent. Le train de marchandises passe.


În franceză, Virginia Popescu

La barieră

Aştept la barieră. Privesc ceasul. E zece şi cinci minute.

În dreapta, dincolo de şanţul de la marginea şoselei, pe o ridicătură de pământ, nişte tufe. Din ele, mă privesc nişte ochişori curioşi.

soare arzător –
câteva porumbele
într-un tufiş

În stânga, nişte scaieţi. Parcă şi buruienile aşteaptă trenul. Nici vântul nu adie...

Dar ceva se mişcă!

umbră de salcâm –
un sticlete cercetând
scaietele mov

Privesc tabloul viu colorat şi regret că nu pot face o poză. Maşinile din faţa mea pornesc motoarele. Trece mărfarul.

Le grillon

En octobre un soir. La porte donnant sur la cour est ouverte. Soudain quelque chose saute dans le vestibule. Surprise, je cherche dans la pièce où il se cache.

Le lendemain je m’affaire et l’oublie jusqu’au soir, mais à huit heures pile, il commence à chanter.

Depuis la porte d’entrée
un grillon chante –
nouveau locataire

Le lendemain il est sorti de sa cachette. J’ai voulu le prendre en photo, la première fut floue.

Finalement, je l’ai attrapé dans un sac en papier et l’ai installé dans une boite à chaussures. Le soir suivant il n’a plus chanté du tout.

J’ai déposé quelques feuilles pour le nourrir. Le lendemain matin il avait disparu mais j’ai trouvé la feuille dont une petite partie manquait : son dîner.

Il s’est échappé. J’ai pensé qu’il ne voulait pas vivre enfermé. Et maintenant le voilà libre. Désolée pour la photo.

Depuis lors le soir, il chante à nouveau au carreau de la porte d’entrée, et son concerto me ravit.

Soliste ponctuel –
le concerto du grillon
huit heures précises

luni, 22 iunie 2009

Teiul copilăriei


În drum spre casă, trec prin parc. O bancă liberă sub un tei înflorit. Mă aşez şi închid ochii.

Mă văd la sfârşitul primului an de şcoală. Merg în grădină. Un tei înalt, cu tulpina groasă creşte lângă gard. Tata îmi dă câteva crengi şi îmi spune cum să adun florile.

În ziua următoare, plec singură în grădină, mă urc pe gardul a cărui bază e din bolovani. Mă ţin de barele de fier forjat şi mă apropii de trunchiul teiului. Încă puţin şi ajung între două crengi şi mă aşez comod. Am un punct de observaţie într-un loc înmiresmat, numai bun pentru a face planuri de viitor, un loc în care să nu fiu deranjată din meditaţie.

Deschid ochii. Sunt singură. Dar mă urmăreşte mireasma florilor de tei. Şi amintirile.

a-nflorit din nou
teiul copilăriei –
potop de gânduri

luni, 1 iunie 2009

The cricket


October evening. The door towards the court is opened. At once something jumps inside. A cricket entered the room. Surprised, I was looking for it, arrived in the room, he hides himself. All day long I was busy and forgot about it. But in the evening, just at eight o' clock he begins to sing:

from the door sash
criket' song:
the new lodger

Next day he got out from his hiding place. Wishing to take him in a photo, the first frame was unclear. Finally, I catch him in a paper bag and put it in a shoes box. Next evening he didn't sing any more. I slink some leaves inside, to nourish him. Next morning there was no more but I found a leave from which a little parcel failed, his dinner.

He escaped, I thought, he didn't like to live in, and now he is free. Sorry for the photo.
In the evening, once again his song from the door sash and I enjoyed his concerto:

punctual soloist
the cricket's concerto
to eight o'clock


duminică, 11 ianuarie 2009

Început de an

Concertul de Anul Nou care are loc la Viena este cel mai important eveniment din prima zi a fiecărui an, un balsam pentru suflet şi ochi, dar şi un mod de informare.

prima zi din an
cu ger de crapă pietrele –
muzica Vienei

Orchestra cântă în Sala de Aur a Musikverein, sală construită în stil baroc, splendid luminată şi împodobită cu frumoase aranjamente florale, aduse, în ziua concertului, din oraşul italian San Remo. Pe ecranul televizorului se proiectează imagini din palatele Vienei sau din jurul fostei capitale a Imperiului Habsburgic. De cele mai multe ori, valsurile şi polcile sunt însoţite de dansatori care evoluează în acele splendide săli sau pe treptele palatelor.



Privesc şi prin minte îmi trec amintiri. Mă revăd împreună cu tata, ascultând la vechiul difuzor concertul din 1967. Parcă o văd pe mama murmurând, împreună cu orchestra, Voci de primăvară.

In acest an, anul Haydn, orchestra cântă şi piese scrise de Franz Joseph Haydn, timp în care sunt difuzate imagini din Muzeul Haydn. Începe Simfonia Despărţirii (în varianta originală Abschied Symphonie). Câte un instrumentist se ridică, îşi ia instrumentul şi iese în linişte. Dirijorul, Daniel Barenboim, se arată nemulţumit, dar piesa este interpretată fără greşeală.

După programul principal, câteva bis-uri.

în Sala de Aur
imnul neoficial al Vienei:
Dunărea Albastră

Apoi muzicienii urează în cor audienţei un An Nou fericit.

Dirijorul se întoarce spre orchestră. Ridică bagheta. Şi renunţă. Se întoarce spre public şi îi face semn să asculte în linişte.

primele note
din Marşul lui Radetzky

public serios

Înainte de refren, dirijorul priveşte sala. Spectatorii ştiu ce urmează: păstrează ritmul bătând din palme, mai tare sau în surdină, după cum sunt dirijaţi.

Ultimele minute ale ediţiei cu numărul 70. Amintirile vin în ritm de marş: tata bătând, cu un creion, ritmul în tăblia mesei pe care e părăsit rebusul la care lucra, sora mea mărşăluind în jurul mesei din sufragerie, mama privindu-ne cu drag...

marşul se-ncheie
în ropot de-aplauze –
concert de Anul Nou


(Haydn a compus Simfonia Despărţirii, varianta originala Abschied Symphonie, pentru a-i atrage atenţia prinţului Esterhazy că muzicanţilor le e dor de casă.)