Teiul copilăriei

În drum spre casă, trec prin parc. O bancă liberă sub un tei înflorit. Mă aşez şi închid ochii.

Mă văd la sfârşitul primului an de şcoală. Merg în grădină. Un tei înalt, cu tulpina groasă creşte lângă gard. Tata îmi dă câteva crengi şi îmi spune cum să adun florile.

În ziua următoare, plec singură în grădină, mă urc pe gardul a cărui bază e din bolovani. Mă ţin de barele de fier forjat şi mă apropii de trunchiul teiului. Încă puţin şi ajung între două crengi şi mă aşez comod. Am un punct de observaţie într-un loc înmiresmat, numai bun pentru a face planuri de viitor, un loc în care să nu fiu deranjată din meditaţie.

Deschid ochii. Sunt singură. Dar mă urmăreşte mireasma florilor de tei. Şi amintirile.

a-nflorit din nou
teiul copilăriei –
potop de gânduri

The cricket

October evening. The door towards the court is opened. At once something jumps inside. A cricket entered the room. Surprised, I was looking for it, arrived in the room, he hides himself. All day long I was busy and forgot about it. But in the evening, just at eight o' clock he begins to sing:

from the door sash
criket' song:
the new lodger

Next day he got out from his hiding place. Wishing to take him in a photo, the first frame was unclear. Finally, I catch him in a paper bag and put it in a shoes box. Next evening he didn't sing any more. I slink some leaves inside, to nourish him. Next morning there was no more but I found a leave from which a little parcel failed, his dinner.

He escaped, I thought, he didn't like to live in, and now he is free. Sorry for the photo.
In the evening, once again his song from the door sash and I enjoyed his concerto:

punctual soloist
the cricket's concerto
to eight o'clock