joi, 10 august 2017

Shower at Eforie

We arrived at Eforie-Sud with the fast train from Timisoara. We had chosen that train to avoid the Northern Train Station from Bucharest.
The day promised to be warm, with a clear sky. After leaving our suitcases at the hotel, we went shopping for the final necessary items. We knew the city, but new kiosks, new booths, had sprouted. Right on the sidewalk, tables and chairs were waiting for tired and thirsty tourists.
A long thunder
Is heard from the sea –
no one is stirring


The second thunder is followed by a burst of raindrops that sprinkles the street on which the tourists descend from the beach. Children are covered with towels, people are running for shelter. We have stopped under a balcony from which, on a pipe, the surplus water was flowing. Soon, more individuals gathered around us. 
 
In the middle of the pond –
            rained on from above and drenched
we are full of joy 
 
The rain stopped as it started. The sun is heating the asphalt again. Finally, the water is flowing out, into the sewer. We are surrounded by steam.
The people who had been standing under the balcony are leaving. I'm trying to walk. I find out that the water has unglued a strap of my sandal. I had not bought slippers yet. I had forgotten. I have to thank the rain for reminding me! 
 
After the shower –
in the midday light
           wet flowers


Aversă la Eforie



Am sosit la Eforie-Sud cu acceleratul de Timişoara. Alesesem acel tren pentru a evita Gara de Nord.


Se anunţa o zi călduroasă, cu cer senin. După ce ne-am lăsat geamantanele la hotel, am plecat să facem ultimele cumpărături. Cunoşteam oraşul, dar apăruseră chioşcuri, gherete noi... Direct pe trotuar erau mese şi scaune pentru turiştii obosiţi şi însetaţi.
 

Un tunet prelung

se-aude dinspre mare -

nimeni nu se-agită



Al doilea tunet e urmat de un ropot de ploaie care stropeşte strada pe care coboară turiştii de la plajă. Copiii sunt acoperiţi cu prosoape, lumea aleargă să se adăpostească. Noi ne-am oprit sub un balcon din care, pe o ţeavă, se scurgea surplusul de apă. În scurt timp, lângă noi s-au adunat mai multe persoane.



În mijlocul bălţii -

plouaţi şi udaţi de sus

suntem veseli



Ploaia a încetat aşa cum a început. Soarele încălzeşte din nou asfaltul. În sfârşit, apa se scurge în canalizare. În jurul nostru sunt aburi.



Cei care stătuseră sub balcon pleacă. Încerc să merg. Constat că apa mi-a dezlipit o baretă a sandalei. Încă nu îmi cumpărasem şlapi. Uitasem. Noroc cu ploaia!



După aversă –

în lumina amiezii


florile ude



joi, 13 iulie 2017

Un haibun publicat în cartea "Ovidiu, două milenii de neuitare"

http://www.ziuaconstanta.ro/stiri/cultura/ovidiu-doua-milenii-de-neuitare-in-cetatea-tomisului-634543.html#.WWaMOBZNtM0.facebook

Statuia lui Ovidiu

Uneori, privesc vechi fotografii. Azi am dat peste o fotografie în care eram cu bunica mea din Constanţa. Şi m-au năpădit amintirile.

Închid ochii. Anul 1954. Sunt cu bunica în piaţa din faţa Sfatului. Miroase a covrigi proaspeţi. Ne aşezăm la rândul care se formase. Privesc în jur. Ochii îmi sunt atraşi de o statuie.
- Bunico, a cui e statuia?
- Îţi spun imediat! Luăm covrigi şi mergem să o vedem de aproape!

Muşc din covrigul foarte cald şi ne apropiem de statuie.
- E statuia lui Ovidiu, un poet roman...

Bunica îmi povesteşte despre Ovidiu. Aflu că era un poet renumit din Roma, că împăratul l-a pedepsit să trăiască în Tomis, că locuitorii acestui oraş şi cei din împrejurimi l-au primit şi ajutat cu drag. Aici, poetul a scris mult în limba lui, latina, o limbă veche, dar şi în limba localnicilor. A sperat până la sfârşitul vieţii să-şi revadă ţara natală, dar a fost îngropat de localnici. Încă nu am fost înscrisă la grădiniţă, dar pun multe întrebări şi înţeleg de ce este trist Ovidiu.

Stol de porumbei -
pe chipul statuii trec
umbrele vremii

Mă revăd în Vişeu, în 1961, citind „Legendele şi miturile Greciei Antice”.
Anii trec... Tata îmi aduce într-o zi cartea "Metamorfoze"de Ovidiu. Îmi amintesc de statuia din Constanţa, de ceea ce citisem despre romani şi iau curioasă cartea. E cartonată, e în versuri şi are desene. Mă impresionează Dafne. Şi acum parcă văd o fată care, în loc de plete are un început de frunziş, în loc de mâini are două crengi înmugurite, în loc de picioare are rădăcini.

Privind desene
cu nimfe şi zei romani -
ninge peste oraş

Încerc să citesc. Textul e prea greu. Îmi explică tata. Şi îmi povesteşte despre Ovidiu, despre viaţa poetului, despre opera lui, despre „Triste” şi „Pontice”, din care aflăm despre strămoşii noştri, geţi, despre „Metamorfoze”. Mai mult, personajele "Metamorfozelor" întruchipează în ele felul de viaţă şi gândire ale romanilor.

Nori peste mare -
pe chipul poetului
aceeaşi tristeţe

Ajung la ultima fotografie. E color, făcută în timpul ultimei mele vizite în Constanţa. Pe dosul ei am scris de pe soclul statuii: „Sub astă piatră zace Ovidiu, cântăreţul iubirilor gingaşe, răpus de al sau talent. O, tu ce treci pe aice, dac-ai iubit vreodată, te roagă pentru dânsul, să-i fie somnul lin.”



duminică, 11 decembrie 2016

O pupăză în alt tei

Vacanţa de vară îmi oferă numeroase ocazii de a mă întâlni cu nepoţelul meu Lucian. De obicei, mergem în parcul din partea de jos a oraşului Alba Iulia. Plimbându-ne, vorbim despre multe lucruri, observăm natura, oamenii…

Într-o zi, ne plimbam prin parcul nostru drag, în care acum, vara, era linişte. Câţiva trecători în vârstă, câţiva copii… De undeva, se auzea un grup de trei sunete. La scurt timp, se repeta…

- Bunico, auzi şi tu ce aud eu?

Da, auzeam. Imediat, mi-am amintit de pupăza lui Ion Creangă. Mă gândeam, cu bucurie, la posibilitatea de a o vedea.
- Da, cred că e o pupăză. În parc sunt mulţi tei. Ascultă! Nu ţi se pare că pasărea spune: pu, pu, pu?
- Ba da! Să ne apropiem de copacul din care se aude! O putem vedea? întreabă curios Lucian.
- Dacă avem noroc.

tei bătrân în zori –
o pupăză moţată
îşi drege glasul

Ne apropiem de tei. Între timp, îi povestesc copilului ce a făcut Nică a lui Ştefan a Petrei. Curios, Lucian, îmi pune întrebări, râde, se întristează, dar cel mai mult se bucură că pupăza e liberă.

plimbare în parc –
într-un tei bătrân cântă
o pupăză

În zgomotul maşinilor care trec pe lângă parc, încercând să vedem pupăza, nu auzim decât într-un târziu telefonul. Trebuie să plecăm.
- Bunico, venim şi mâine în parc?
- De ce?
- Să vedem pupăza!
- Ai dreptate! Să vorbim cu mama! Cred că e de acord.

La capătul unei alei, Lucian şi-a văzut mama. Alergă să-i spună ce a auzit şi că vrea să şi vadă pasărea.

plecând din parc –
pupăza nevăzută
cântă din nou

marți, 17 mai 2016

E aici!

https://hailhaiku.wordpress.com/genjuan-16-winning-haibun/

S-au publicat textele premiate la concursul de haibun din acest an, Genjuan Haibun Contest, Japan.

duminică, 10 aprilie 2016

Arm in arm with Iza



It’s snowing big flakes. I’m sitting by the stove, reading in a poetry book. I startle when I hear on the radio the song: "How many flowers are there on Iza upstream /  I have planted them all with my beloved... "

            I close my eyes. Iza is the river flowing behind my grandparents' house in Săcel, a village in Maramureş, in Northern Romania. I like how the name "Iza" sounds. It's a girl's name. Perhaps older peoples knew a legend on it, but I cannot recall that someone has ever told it to me. I know many things about Iza River… as if reading from a book: "Iza springs from Mount Bătrâna (Old Woman ), gathering tributaries from steep slopes. Downstream the river has dug a cave underneath Mount Măgura. She springs again out as Iza’s Blue Spring. "

            I was there many years ago. I picked flowers and strawberries in the clearing.

            Raining on Şetref –
            Iza’s waters reflect
            the blue sky

            It is sunny in a glade named Preluca Izei. One can hear the birds chirping.

            Cuckoo on a beech –
            numerous waterfalls
            through the gorge

My imaginations carries me downstream the Iza river. I arrive at the watermill. From there only few steps are left to my grandparents' house.

            Grandmother’s spinning –
the house of thick beams
is next to a walnut

           Dozens of creeks flow into Iza, which crosses the village Săcel from east to west.

            On the banks of Iza, the hemp is in retteries. Peasants have brought the hay in and gathered it into haystacks by their houses. Winter lasts here five months, and they will thus have enough food for their livestock. The woods are already turning rusty.

            I can hear again the song on the radio. I leave the book of poems on the table. I open a photo album. From it my grandparents, my parents are smiling at me...

Traducerea Ana-Maria Trandafir

Haibunul original este aici 
Am renunţat la câteva pasaje, pentru a mă încadra într-o pagină, cum cerea Regulamentul concursului
Genjuan Haibun Contest, Japan

luni, 14 martie 2016

Antologie de haibun


 La Editura Societăţii Scriitorilor Români, a apărut de curând antologia româno-americană de haibun Călători prin anotimpuri/ Travellers through seasons.

Ea conţine 20 de poeţi români şi 20 americani. Antologatorii sunt Valentin Nicoliţov, preşedintele Societăţii Române de Haiku şi poetul american Bruce Ross.

  
              Majoritatea autorilor au participat cu câte cinci haibunuri. Cele scrise de români au în general câte trei haiku-uri şi o întindere de o aproximativ o pagină. Americanii scriu un haibun mai scurt, rar cu trei haiku-uri. 
               Haibunurile pe care le-am selectat se găsesc pe blog:
               
               Pe Vaser
               De Crăciun
               Concertul de Anul Nou
               De Florii

           Traducerile textelor revizuite pe ici, pe colo (au fost publicate de mult timp) au fost asigurate de Ana-Maria Trandafir şi Marian C. Ghilea. Am apelat la ajutorul lor. Le mulţumesc pentru ajutorul pe care mi-l dau de fiecare dată când nu mă descurc cu traducerile în engleză!