duminică, 11 decembrie 2016

O pupăză în alt tei

Vacanţa de vară îmi oferă numeroase ocazii de a mă întâlni cu nepoţelul meu Lucian. De obicei, mergem în parcul din partea de jos a oraşului Alba Iulia. Plimbându-ne, vorbim despre multe lucruri, observăm natura, oamenii…

Într-o zi, ne plimbam prin parcul nostru drag, în care acum, vara, era linişte. Câţiva trecători în vârstă, câţiva copii… De undeva, se auzea un grup de trei sunete. La scurt timp, se repeta…

- Bunico, auzi şi tu ce aud eu?

Da, auzeam. Imediat, mi-am amintit de pupăza lui Ion Creangă. Mă gândeam, cu bucurie, la posibilitatea de a o vedea.
- Da, cred că e o pupăză. În parc sunt mulţi tei. Ascultă! Nu ţi se pare că pasărea spune: pu, pu, pu?
- Ba da! Să ne apropiem de copacul din care se aude! O putem vedea? întreabă curios Lucian.
- Dacă avem noroc.

tei bătrân în zori –
o pupăză moţată
îşi drege glasul

Ne apropiem de tei. Între timp, îi povestesc copilului ce a făcut Nică a lui Ştefan a Petrei. Curios, Lucian, îmi pune întrebări, râde, se întristează, dar cel mai mult se bucură că pupăza e liberă.

plimbare în parc –
într-un tei bătrân cântă
o pupăză

În zgomotul maşinilor care trec pe lângă parc, încercând să vedem pupăza, nu auzim decât într-un târziu telefonul. Trebuie să plecăm.
- Bunico, venim şi mâine în parc?
- De ce?
- Să vedem pupăza!
- Ai dreptate! Să vorbim cu mama! Cred că e de acord.

La capătul unei alei, Lucian şi-a văzut mama. Alergă să-i spună ce a auzit şi că vrea să şi vadă pasărea.

plecând din parc –
pupăza nevăzută
cântă din nou