Zori de iarnă…
În lungul pridvorului,
ţopăie o vrăbiuţă.
De câţiva ani, la sărbători, ne vizităm rudele. Azi, mergem la Dâncu Mic. Aşteptăm să se ridice ceaţa de pe Mureş.
Pisica neagră
pândeşte o vrabie.
Nici un nor pe cer.
Nu e nici urmă de zăpadă, dar copacii de la marginea şoselei sunt încărcaţi cu chiciură.
Trecem pe lângă o tarla verde. Câteva sperietori în culori ţipătoare. Lucerna semănată în toamnă a răsărit, iar căpriorii caută mâncare.
Intrăm în sat. Se-aud zurgălăii căluşarilor care merg din casă în casă. Sunt aşteptaţi cu emoţii, mai ales la casele cu fete de măritat.
Latră un câine
deranjat de zurgălăi.
Soarele-n zenit…
http://www.youtube.com/watch?v=rgVG3IB4jzg&feature=related
Câteva scurte vizite… Bătrânii se bucură că ne văd, iar noi le promitem că revenim.
Soarele coboară spre vest. E timpul să plecăm.
Dintr-un pom, gligaia
priveşte peste câmp.
Nici un şoricel…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu