Terminasem clasa a opta şi nu prea aveam ce face în vacanţă. Într-o zi, mama îmi propune să o însoţesc la Făina, pe Valea Vaserului. Se înţelesese cu câteva prietene să meargă la cules de zmeură. Am fost de acord, cu o condiţie: să nu-mi fixeze o normă.
mijloc de august –
mocăniţa pufăie
urcând printre munţi
Linia ferată trece foarte aproape de râu. Vaserul este când leneş, când se prăvăleşte peste bolovani. Dar mocăniţa merge încet. Dacă aş alerga pe lângă ea, cred că aş ajunge mai repede la Făina. Dar, poate mă înşel.
Pădurea de brad foşneşte. Începe să picure. Cum o sa culegem zmeură? Pe ploaie? Asta nu mă distrează.
Ajungem în ultima haltă. Un canton mic. Şi două cabane din lemn pentru cei care lucrează la exploatarea lemnului. În timp ce mâncăm, se arată soarele.
Un strigăt. Un copil neastâmpărat aleargă spre noi: „Am văzut un şarpe!” „Sunt vipere pe aici”, ne spune cantonierul. Ne interesăm de urşi. „Ursul nu vine, că are destulă mâncare. Să faceţi gălăgie, dacă vreţi să-l ţineţi departe!”
Urcăm panta însorită. Până nu mă satur, nu pun nici un bob în găletuşă. Apoi, culeg cu spor. Dar, din când în când, privesc pădurea de brad de pe muntele din faţă şi nuanţele calde în care se desfată pomii de lângă linia ferată îngustă.
Lăsăm găleata cu zmeură în grija cantonierului şi, la îndemnul acestuia, mergem să vedem biserica. Acolo, în inima munţilor, lângă graniţa cu Ucraina, muncitorii forestieri, au vrut să aibă un loc în care să pună o lumânare, să se roage, să se reculeagă în momentele de singurătate. Bisericuţa e închisă. Trecem pe lângă ea şi urcăm.
Un strigăt. Un copil neastâmpărat aleargă spre noi: „Am văzut un şarpe!” „Sunt vipere pe aici”, ne spune cantonierul. Ne interesăm de urşi. „Ursul nu vine, că are destulă mâncare. Să faceţi gălăgie, dacă vreţi să-l ţineţi departe!”
Urcăm panta însorită. Până nu mă satur, nu pun nici un bob în găletuşă. Apoi, culeg cu spor. Dar, din când în când, privesc pădurea de brad de pe muntele din faţă şi nuanţele calde în care se desfată pomii de lângă linia ferată îngustă.
Lăsăm găleata cu zmeură în grija cantonierului şi, la îndemnul acestuia, mergem să vedem biserica. Acolo, în inima munţilor, lângă graniţa cu Ucraina, muncitorii forestieri, au vrut să aibă un loc în care să pună o lumânare, să se roage, să se reculeagă în momentele de singurătate. Bisericuţa e închisă. Trecem pe lângă ea şi urcăm.
dintre tufe verzi
privesc ochişori negri:
afine coapte
Sunt atât de bucuroasă încât am uitat că nu voiam să muncesc. Adun cu spor şi afine, dar şi flori. Alerg şi vorbesc mult. Mama îmi face semn că nu e frumos. Dar nu prea ţin seamă de sfatul ei. Sunt în sălbăticie.
N-am observat când s-a înnorat. Ceasul arată ora 5. Trebuie să coborâm. Mocăniţa pleacă la 6. Cu sau fără noi.
La vale, trenuleţul, cu un vagon de persoane şi cinci platforme cu lemne, se grăbeşte. Soarele apune înainte de 8. Obosiţi, dar mulţumiţi, nu privim pe ferestre.
drumul şerpuit –
peste pantele abrupte
coboară seara
peste pantele abrupte
coboară seara
