On Vaser

When I have time, I browse through old albums. Today, I saw a picture again and memories overwhelmed me...

I had finished the eighth grad. One day, my mother had proposed to accompany her to Făina, on Vaser Valley. She and a few friends had decided to go raspberry picking. I had agreed with one condition: that she does not set a norm for me to pick.

Mid August –
the steam train puffs
climbing the mountains

The narrow railway line passes very close to the river. The Vaser is sometimes lazy, other times it cascades down over rocks. But the steam train goes slowly.

The fir forest rustles. The first drops of rain fall. How will we pick raspberries?

We reach the last stop. A small canton and two wood cabins for those working in wood harvesting. While we eat, from the clouds, the sun shows up.

We climb the sunny hill. Until I am not full of eating, I won’t put any piece in the buckets. Then, I collect feverishly. But occasionally, I watch the fir forest on the front mountain and the warmth colours in which delight the trees near the narrow railroad.

At flagman’s instigation, we go to see the church. There, in the heart of the mountains, near the border with Ukraine, the forest workers wanted to have a place to put a candle, to pray, to have a private time in moments of loneliness. But the little church is closed.

We have to go down. The steam train leaves at 6 o’clock.

When going down, the train rushes. The sun sets before 8 o’clock.

Winding road –
over steep slopes
the evening descends

Traducerea Patricia Lidia

New Year's Concert

We are watching on TV, like every year, New Year's concert which is broadcast from Vienna.

First day of the year
with cloudless sky –
music of Vienna

The orchestra plays in the Musikverein Golden Hall, built in the baroque style, splendidly illuminated and adorned with beautiful floral arrangements, brought from San Remo. We see images from the Vienna palaces or around the former capital of the Habsburg Empire. A group of dancers move in the halls or palaces steps accompanied by the orchestra.

Memories go through my mind. I see my father, listening to the 1967th concert on the old speaker. I see my mother murmuring Voices of spring, the waltz composed by Strauss.

In the Golden Hall
the unofficial anthem of Vienna:
Blue Danube

The conductor, Daniel Barenboim, turns to the orchestra. He picks up the baton ... and quits. Turns to the public and makes a sign to listen in silence.

First notes
in Radetzky March –
implied looks

The spectators keep the clapping on the rhythm, harder or softer, as they are directed.

Last minutes of the concert. Memories come in march rhythm: dad beating with a pencil the rhythm in the table, on which he abandoned the crossword on which he was working, my sister marching around the living room table, our mother watching us dearly...

March ends
a burst of applause –
New Year concert


Traducere Patricia Lidia

La braţ cu Iza

Ninge cu fulgi mari. În casă, la căldură, citesc o carte cu poezii. Tresar când aud la radio:

„Câte flori pe Iza-n sus
Toate cu mândra le-am pus…”

Las cartea şi închid ochii. Iza este râul care curge în spatele casei bunicilor mei din Săcel. Îmi place cum sună „Iza”. E un nume de fată. Poate că bătrânii ştiau o legendă, dar nu-mi amintesc să mi-o fi spus cineva. De la şcoală, dar şi din excursiile pe care le-am făcut, ştiu multe despre râul Iza.

Acum, cu ochii închişi, parcă citesc dintr-o carte:

„Iza izvorăşte din Muntele Bătrâna şi adună apele de pe versanţii abrupţi. Apoi, apa sapă o peşteră pe sub muntele Măgura. Iese din nou la suprafaţă printr-un al doilea izbuc, numit Izvorul Albastru al Izei.”

Plouă pe Şetref –
apa Izei reflectă
albastrul cerului

Am fost acolo cu mulţi ani în urmă. Am cules flori şi frăguţe din tăietură. În Preluca Izei era soare. Se auzea cântecul păsărilor.

Cucul într-un fag –
numeroase cascade
prin defileu

Gândul mă poartă în jos, pe Iza. Ajung la moară. De acolo, sunt câţiva metri până la casa bunicilor mei.

Bunica toarce –
casa din bârne groase
e lângă un nuc

Mătuşa e plecată la Măgurice. Acolo are o holdă şi, după ce termină de săpat, vrea să adune cimbrişor de câmp. Iarna e lungă şi e bine să aibă din ce să facă un ceai, în caz de răceală. Sapă şi cântă. O îngână păsările.

Zeci de pâraie se varsă în Iza, care străbate comuna Săcel de la est la vest.

Pe malurile Izei, cânepa e în topile. Ţăranii au dus fânul şi au făcut clăile în apropierea caselor. Iarna e lungă, iar ei vor avea suficientă hrană pentru animale. Numai câteva zile au rămas până la Adormirea Maicii Domnului. Codrul deja dă înapoi.

Aud din nou cântecul de la radio:

„Câte le-am pus până-n zori,
Toate-s mândre şi-s cu flori.

Câte le-am pus până-n prânz,
Toate-s mândre şi s-au prins.

Câte le-am pus până-n cină,
S-o uscat la rădăcină…”

În semn de respect pentru acest „imn al maramureşenilor”, aşez cartea de poezii pe masă. Deschid albumul cu fotografii. Din album, îmi zâmbesc bunicii, părinţii…