O zi călduroasă, cu cer senin.
Cânt de păsări –
nici o adiere care
să mişte frunze
La umbra unui măr bătrân, în şezlong, moţăie bunica. Pisica doarme la ea în poală. Bunicul scapă ziarul pe care încearcă să-l citească.
Se aude sirena trenului care aduce muncitorii la fabrică. Pisica, deranjată, se ridică şi începe să-şi lingă blăniţa, să se scarpine în urechi...
- Vine furtuna, spune bunica.
- De unde ştii? întreabă bunicul.
- Îmi spune pisica.
Bunicul încearcă să citească, dar nu mai găseşte nimic interesant. Priveşte spre cireşul vecinului. Acesta se leagănă. Printre crengile lui, se vede cerul. Norii mânaţi de vânt acoperă cerul.
- Pisica ta are dreptate. Vine furtuna! Să mergem în casă!
- Unde e pisica?
- S-a adăpostit pe undeva. Poate o găsim sub canapea…
Lăstunul zboară
la mică înălţime –
un strop de ploaie
Ploaia se înteţeşte. Vântul leagănă prunii din faţa casei. Câteva crengi se rup şi cad. Trotuarul e plin de frunze.
Vrăbiile ciripesc –
prin ploaia ce se cerne
câte un fulger
În mai puţin de o oră, soarele îşi trimite razele printre nori. Bunicul iese să cureţe trotuarul. Bunica mângâie pisica.
- Copii, a plouat şi pe câmp? Ar fi bine să mergeţi să vedeţi.
În câteva minute, Dacia e în faţa porţii şi eu ocup locul de lângă şofer. Plecăm la Vinerea.
Pe drumul de ţară străjuit de plopi, câteva bălţi ne spun că a plouat şi acolo. Oprim să dăm o creangă uscată din faţa maşinii.
De deasupra dealului dinspre vest, soarele se strecoară printre crengile plopilor.
Ploaie de august –
câteva raze de soare
poleiesc plopii
Lăsăm maşina în drum şi mergem în lanul de porumb. Ploaia a venit la timp. Apa a potolit setea pământului. Frunzele porumbului dat în pârg foşnesc. Recolta se anunţă bogată.
Părăsim lanul, nu înainte de a mai privi o dată plopii.
După furtună –
lumina amurgului
pe frunze de plop
sâmbătă, 8 octombrie 2011
luni, 3 octombrie 2011
De Adormirea Maicii Domnului
15 august. Închid ochii şi mă văd copil de zece ani în autobuzul care merge spre Săcel, comuna mea natală şi unde locuiesc bunicii mei.
Am plecat în zori din oraşul Vişeu de Sus, iar în autobuzul aglomerat e cald. Pe Dealul Moiseiului sunt serpentine strânse. Mi-e groază de fiecare schimbare de viteză sau direcţie. Ca să îmi fac curaj, fredonez un cântecel.
Pe deal la Moisei –
multe de serpentine
şi doar o maşină
Ajungem în vârful dealului. Mă bucur că am scăpat de emoţii. Pe lângă drum, grupuri de oameni merg spre Valea Izei. Sunt pelerinii care şi-au petrecut noaptea la Mânăstirea din Moisei şi au participat la slujba ţinută în cinstea Maicii Domnului. În tradiţia localnicilor, 15 august e o zi tristă.
Autobuzul depăşeşte un grup numeros de tineri. Fetele sunt îmbrăcate în alb. Tinerii poartă prapuri, steaguri bisericeşti. Acest grup cântă un imn închinat Fecioarei Maria, imnul Fiii lacrimilor tale.
Bănuiesc că şi verişoarele mele sunt în grup. Pe una dintre ele o zăresc şi îi fac semn cu mâna. Ea îmi răspunde zâmbind.
Ajungem în staţie. Coborâm. Numeroşi săteni sunt în drum şi aşteaptă pelerinii. Tata vorbeşte cu ei, eu le spun că am venit să îmi văd bunicii…
Ajungem la bunici. Ne întâmpină o casă din lemn, cu acoperiş din şindrilă, cu geamuri mici.
Zi de vară –
în nucul de lângă casă
strigă o ţarcă
Masa e pregătită la umbra unui măr bătrân. Bunicul aduce ţuică, bunica aduce oala cu sarmale. Mama aranjează pe o farfurie prăjitura cu măr, preferata familiei.
Încet, încet se adună întreaga familie. Sunt felicitate Mariile: bunica, mama, naşa şi câteva verişoare. Între timp, ajunge şi Maria, verişoara cu care ne-am întâlnit pe drum. Ea ne povesteşte cum a fost la Moisei şi ne învaţă cântecul pe care îl cântau.
Pe malul Izei
roata morii se-nvârteşte –
răsare luna
Deschid ochii. Emoţia persistă. Şi amintirea bunicilor, părinţilor…
Am plecat în zori din oraşul Vişeu de Sus, iar în autobuzul aglomerat e cald. Pe Dealul Moiseiului sunt serpentine strânse. Mi-e groază de fiecare schimbare de viteză sau direcţie. Ca să îmi fac curaj, fredonez un cântecel.
Pe deal la Moisei –
multe de serpentine
şi doar o maşină
Ajungem în vârful dealului. Mă bucur că am scăpat de emoţii. Pe lângă drum, grupuri de oameni merg spre Valea Izei. Sunt pelerinii care şi-au petrecut noaptea la Mânăstirea din Moisei şi au participat la slujba ţinută în cinstea Maicii Domnului. În tradiţia localnicilor, 15 august e o zi tristă.
Autobuzul depăşeşte un grup numeros de tineri. Fetele sunt îmbrăcate în alb. Tinerii poartă prapuri, steaguri bisericeşti. Acest grup cântă un imn închinat Fecioarei Maria, imnul Fiii lacrimilor tale.
Bănuiesc că şi verişoarele mele sunt în grup. Pe una dintre ele o zăresc şi îi fac semn cu mâna. Ea îmi răspunde zâmbind.
Ajungem în staţie. Coborâm. Numeroşi săteni sunt în drum şi aşteaptă pelerinii. Tata vorbeşte cu ei, eu le spun că am venit să îmi văd bunicii…
Ajungem la bunici. Ne întâmpină o casă din lemn, cu acoperiş din şindrilă, cu geamuri mici.
Zi de vară –
în nucul de lângă casă
strigă o ţarcă
Masa e pregătită la umbra unui măr bătrân. Bunicul aduce ţuică, bunica aduce oala cu sarmale. Mama aranjează pe o farfurie prăjitura cu măr, preferata familiei.
Încet, încet se adună întreaga familie. Sunt felicitate Mariile: bunica, mama, naşa şi câteva verişoare. Între timp, ajunge şi Maria, verişoara cu care ne-am întâlnit pe drum. Ea ne povesteşte cum a fost la Moisei şi ne învaţă cântecul pe care îl cântau.
Pe malul Izei
roata morii se-nvârteşte –
răsare luna
Deschid ochii. Emoţia persistă. Şi amintirea bunicilor, părinţilor…
duminică, 16 mai 2010
De Noël
À l’aube...
Le long de la véranda,
sautille un pierrot.
Depuis quelques années, aux fêtes, nous rendons visite aux parents. Aujourd’hui, nous allons à Dâncu-Mic. Nous attendons que se lève la brume au-dessus de Mureş.
Le chat noir
épie un moineau.
Aucun nuage au ciel.
Aucune trace sur la neige, mais les arbres à côté du chemin sont chargés de givre.
Nous passons près d’un champ vert. Quelques épouvantails dans les couleurs criardes. La luzerne ensemencée en automne a poussé et les chevreuils cherchent de la nourriture.
Nous entrons dans le village. Nous entendons les grelots de « căluşari » qui vont d’une maison à l’autre. Ils sont attendus avec émotion, particulièrement des jeunes filles.
Un chien aboie
importuné des grelots.
Le soleil là-haut…
Quelques courtes visites... Les vieux se réjouissent de notre rencontre. Nous promettrons de revenir.
Le soleil descend à l’ouest. Il est le temps de partir.
D’un arbre un épervier
regarde par-dessus le champ.
Aucune souris…
Observations :
1. Les « căluşari » sont les danseurs d’une danse traditionnelle roumaine. Son nom vient de la racine roumaine cal (cheval), elle-même dérivée du latin caballus (cheval). Le dans, « Calus », vient d'un rite de fertilité païen et elle est supposée apporter chance, santé et bonheur aux villages dans lesquels elle est dansée.
2. Dâncu-Mic est un village en Transylvanie, Roumanie.
Haibunul a fost publicat în revista Ploc! nr. 14
Le long de la véranda,
sautille un pierrot.
Depuis quelques années, aux fêtes, nous rendons visite aux parents. Aujourd’hui, nous allons à Dâncu-Mic. Nous attendons que se lève la brume au-dessus de Mureş.
Le chat noir
épie un moineau.
Aucun nuage au ciel.
Aucune trace sur la neige, mais les arbres à côté du chemin sont chargés de givre.
Nous passons près d’un champ vert. Quelques épouvantails dans les couleurs criardes. La luzerne ensemencée en automne a poussé et les chevreuils cherchent de la nourriture.
Nous entrons dans le village. Nous entendons les grelots de « căluşari » qui vont d’une maison à l’autre. Ils sont attendus avec émotion, particulièrement des jeunes filles.
Un chien aboie
importuné des grelots.
Le soleil là-haut…
Quelques courtes visites... Les vieux se réjouissent de notre rencontre. Nous promettrons de revenir.
Le soleil descend à l’ouest. Il est le temps de partir.
D’un arbre un épervier
regarde par-dessus le champ.
Aucune souris…
Observations :
1. Les « căluşari » sont les danseurs d’une danse traditionnelle roumaine. Son nom vient de la racine roumaine cal (cheval), elle-même dérivée du latin caballus (cheval). Le dans, « Calus », vient d'un rite de fertilité païen et elle est supposée apporter chance, santé et bonheur aux villages dans lesquels elle est dansée.
2. Dâncu-Mic est un village en Transylvanie, Roumanie.
Haibunul a fost publicat în revista Ploc! nr. 14
luni, 14 decembrie 2009
Surprise
Quelques feuilles jaunies m’annoncent qu’il s’approche, l’automne.
J’ai la nostalgie du temps ou j’étais étudiante, j’ai la nostalgie de la ville de Cluj. Je décide de partir à l’aube.
Beau temps. Serein. La fraîcheur… Je regarde par la vitre de ma voiture.
De grand matin –
le champ de tournesol
salue le soleil
Près de Mures, il fait brumeux. Je roule prudemment, derrière d’une camionnette blanche.
À Turda, devant le Collège National Mihai Viteazul, une affiche « EXPO-FLORA ». Marchand lentement, j’ai du temps pour observer les châtaigniers. Ils ont des fleurs comme au printemps…
Septembre –
les châtaigniers me redonnent
les souvenirs
J’ai la nostalgie du temps ou j’étais étudiante, j’ai la nostalgie de la ville de Cluj. Je décide de partir à l’aube.
Beau temps. Serein. La fraîcheur… Je regarde par la vitre de ma voiture.
De grand matin –
le champ de tournesol
salue le soleil
Près de Mures, il fait brumeux. Je roule prudemment, derrière d’une camionnette blanche.
À Turda, devant le Collège National Mihai Viteazul, une affiche « EXPO-FLORA ». Marchand lentement, j’ai du temps pour observer les châtaigniers. Ils ont des fleurs comme au printemps…
Septembre –
les châtaigniers me redonnent
les souvenirs
joi, 23 iulie 2009
Le tilleul de l'enfance
De retour chez moi, je traverse le parc. Un banc qui n’est pas occupé sous un tilleul en fleurs. Je m’y assieds en fermant les yeux...
Je me vois à la fin de ma première année d’école. Je vais dans le jardin. Un haut tilleul, au tronc vigoureux se lève près de la grille. Mon père me donne quelques branches et me dit d’en cueillir les fleurs...
Le lendemain, je vais toute seule au jardin, je grimpe sur la grille, dont la base est formée de grosses pierres. Je m'accroche aux barreaux en fer forgé et je m’approche du tronc du tilleul.
Encore un peu et j’arrive entre deux branches où je m’assieds confortablement. J’ai un point d’observation dans un endroit parfumé, très convenable pour faire des projets d’avenir, un endroit où je ne sois pas dérangée dans mes méditations...
J’ouvre les yeux. Je suis seule. Mais l’odeur des fleurs de tilleul me poursuit encore. Et les souvenirs.
Le tilleul de l’enfance
de nouveau en fleurs
torrent de pensées
Je me vois à la fin de ma première année d’école. Je vais dans le jardin. Un haut tilleul, au tronc vigoureux se lève près de la grille. Mon père me donne quelques branches et me dit d’en cueillir les fleurs...
Le lendemain, je vais toute seule au jardin, je grimpe sur la grille, dont la base est formée de grosses pierres. Je m'accroche aux barreaux en fer forgé et je m’approche du tronc du tilleul.
Encore un peu et j’arrive entre deux branches où je m’assieds confortablement. J’ai un point d’observation dans un endroit parfumé, très convenable pour faire des projets d’avenir, un endroit où je ne sois pas dérangée dans mes méditations...
J’ouvre les yeux. Je suis seule. Mais l’odeur des fleurs de tilleul me poursuit encore. Et les souvenirs.
Le tilleul de l’enfance
de nouveau en fleurs
torrent de pensées
Seară de vară
Mă cufund în lectură. Pierd legătura cu lumea. Mă surprinde gălăgia din curte. Astfel de ciripit nu am auzit de mult...
seară de vară –
gălăgioase vrăbii
în fundul curţii
Ies în grabă. În mărul de vară, vrăbiile ciripesc. Sub măr, Bobiţă, motanul meu.
o pală de vânt –
nemişcat stă motanul
privind speriat
Mă uit la el. Ţine în gură prada: un pui de vrabie. După un moment de cumpănă, văzând vrăbiile care ciripesc disperate, îl mângâi pe Bobiţă şi-i spun: „Bravo, băiete! Îţi meriţi mâncarea. Prea s-au înmulţit vrăbiile în curtea noastră! Şi tu trebuie să-ţi câştigi hrana. Măcar câte o trufanda.”
seară de vară –
gălăgioase vrăbii
în fundul curţii
Ies în grabă. În mărul de vară, vrăbiile ciripesc. Sub măr, Bobiţă, motanul meu.
o pală de vânt –
nemişcat stă motanul
privind speriat
Mă uit la el. Ţine în gură prada: un pui de vrabie. După un moment de cumpănă, văzând vrăbiile care ciripesc disperate, îl mângâi pe Bobiţă şi-i spun: „Bravo, băiete! Îţi meriţi mâncarea. Prea s-au înmulţit vrăbiile în curtea noastră! Şi tu trebuie să-ţi câştigi hrana. Măcar câte o trufanda.”
marți, 21 iulie 2009
À barrière d’un passage à niveau
J’attende à barrière d’un passage à niveau. Je regarde mon montre. Il est dix heures cinq.
À droit, au-delà du fossé du bord de la route, sur un monticule de terre, quelques buissons d’où me regardent des yeux curieux.
soleil ardent –
quelquelles prunelles
d’un fourré
À gauche, des chardons. On dirait qu’il attendre le train. Aucun souffle de vent.
Mais quelque chose se bourge!
ombre d’acacia –
un chardonneret examinant
le chardon mauve
Je regarde le tableau vivement colorée je regrette de ne pouvoir prendre une photo. Les voitures devant moi démarrent. Le train de marchandises passe.
În franceză, Virginia Popescu
À droit, au-delà du fossé du bord de la route, sur un monticule de terre, quelques buissons d’où me regardent des yeux curieux.
soleil ardent –
quelquelles prunelles
d’un fourré
À gauche, des chardons. On dirait qu’il attendre le train. Aucun souffle de vent.
Mais quelque chose se bourge!
ombre d’acacia –
un chardonneret examinant
le chardon mauve
Je regarde le tableau vivement colorée je regrette de ne pouvoir prendre une photo. Les voitures devant moi démarrent. Le train de marchandises passe.
În franceză, Virginia Popescu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)