Am vârsta la care am timp să meditez. Așezată
comod, cu scopul de a mă odihni, simt cum tabără pe mine, rostogolindu-se,
amestecându-se amintirile. Și mi-e dor să povestesc despre întâmplări care m-au
emoționat.
Aflasem că în grajdul bunicilor de la țară
este un cuib de rândunele. Îmi doream să văd „cuibul din grajd”.
Într-o
zi frumoasă de primăvară am plecat la Dâncu-Mic. După discuțiile protocolare,
după ce am gustat din bunătățile oferite de gazdă, am plecat să fac fotografii.
Bunicii știau că eu caut ceva ce nu găsesc în oraș.
După
cum bănuiți, am intrat în grajd. Pe lângă mine a trecut, ca fulgerul, o
rândunică. Vacile erau la câmp și nu se auzea nici un zgomot. Mirosea puternic
a fân curat.
liniște
în grajd –
un
păianjen atârnă
la
fereastră
Am
privit bârnele din tavan. Am găsit destul de repede cuibul. Am făcut câteva
fotografii. Nu am văzut puii.
revedere -
în cuibul de pe grindă
cor pe patru voci
O
fotografie. Rândunica a țâșnit afară și, de pe acoperișul magaziei mă urmărea,
gata să intre, dacă odraslele ei ar fi fost în pericol.
doi ochi atenți -
când pe gardul de plasă
când pe țigle
O vreme nu m-am apropiat de grajd. M-am mulțumit cu acele câteva cadre din interior, dar am făcut fotografii afară: câteva fotografii cu rândunica în zbor, pe magazie, pe gard, câteva plante, niște fluturi…