haibun

L'Assomption

2012-01-07T18:43:00.000+02:00

C’est le 15 août.

Je ferme les yeux, me revoyant la fille de dix ans dans le bus qui va à Săcel, ma commune natale, où habitent mes grands-parents.

Nous sommes partis à l'aube de la localité appelée Viseu de Sus. Dans le bus agglomeré il fait très chaud. Sur la Colline Moïsei il y a des serpentes dangereuses. Je suis terrifiée à tous les changements de vitesse ou de direction. Pour me faire du courage je fredonne une chansonette.

Sur la Colline de Moïsei –
de nombreuses serpentes
et une seule voiture

Nous arrivons au sommet de la colline. Je suis contente de n’avoir plus d’émotions. Sur la route, des groupes de gens vont vers la Vallée d’Iza. Ce sont des pèlerins qui ont passé la nuit au monastère de Moïsei et ont participé au service en l'honneur de la Vierge Marie. Dans la tradition locale, le jour du 15 août est triste.

Le bus dépasse un cortège de jeunes. Les filles sont habillées de blanc et les jeunes hommes portent des oriflammes. Le groupe chante un hymne dédié à la Vierge Marie : Les fils de tes larmes.

Je pense que mes cousins sont dans ce groupe. Je vois l’une de mes cousines et je lui fais un signe de la main. Elle me répond en sourirant.

Nous arrivons à l’arrêt et nous descendons. Au bord du chemin il y a beaucoup de villageois qui attendent les pèlerins. Mon père parle avec eux, je leur dis que je suis venu voir mes grands-parents ...

Nous arrivons chez mes grands-parents. Leur maison est en bois avec le toit d’échandoles et de petites fenêtres.

Jour d'été –
dans le noyer près de la maison
crie une pie

La table est dressée sous un vieux pommier. Grand-père apporte de l’eau-de-vie, grand’mère un pot avec des boulettes de viande hachée. Ma mère met sur une assiette plate une tarte aux pommes, la préférée de la famille.

Tous les membres de la famille se réunissent. Les Marie sont félicitées : ma grand’mère, ma mère, ma marraine et plusieures cousines. Pendant ce temps, la cousine Marie que nous avons rencontrée sur la route arrive elle aussi. Elle nous raconte la fête de Moïsei et nous apprend l’hymne qu’ils ont chanté en chemin.

Sur la rive d'Iza
la roue du moulin tourne –
la lune se lève

J’ouvre les yeux. L’émotion est encore vivante aussi bien que le souvenir de nos grands-parents, de nos parents ...

Pluie d’août

2011-10-15T17:32:00.002+03:00

C’est une chaude journée au ciel bleu et clair.

Le ramage des oiseaux –
parmi les feuilles
aucune brise

A l'ombre d'un vieux pommier, grand-mère s’est assoupie sur une chaise longue. La chatte dort sur ses genoux. Grand-père laisse tomber le journal qu’il essaie de lire.

On entend le sifflement du train qui ramène les ouvriers de l'usine. Réveillée, la chatte, se lève et se met à se lécher la fourrure, à se gratter les oreilles.

- L’orage va venir, dit la grand-mère.
- Comment le sais-tu? demande grand-père.
- C’est la chatte qui me le dit.

Grand-père essaye de se remettre à lire, mais il ne trouve plus rien d'intéressant. Il regarde le cerisier du voisin bercé par le vent. Parmi les branches, on voit le ciel. Les nuages portés par le vent l’ont déjà couvert.

- Ta chatte a raison.C’est un orage qui va éclater! Rentrons vite dans la maison!
- Mais où est la chatte?
- Elle s’est cachée quelque part. Nous la retrouverons, peut-être sous le canapé ...

Le martinet vole
de plus en plus bas –
une goutte de pluie

La pluie devient plus forte. Devant la maison les pruniers se balancent sous le vent. Quelques branches se cassent et tombent. Le trottoir est plein de feuilles.

pépiement de moineaux –
traversée d’éclairs
l’averse d’août

En moins d'une heure, le soleil renvoie ses rayons à travers les nuages. Grand-père va nettoyer le trottoir. Grand-mère caresse la chatte.

- Enfants, allons voir s’il a plu aussi sur les champs.

En quelques minutes, la Dacia est devant la porte. Je m’assieds à côté du chauffeur et nous roulons vers la localité de Vinerea.

Sur la route de campagne, bordée de peupliers, quelques mares nous indiquent qu'il a plu également dans ces endroits. Nous nous arrêtons pour enlever une branche sèche tombée à travers le chemin.

Au-dessus de la colline de l'ouest, le soleil se faufile parmi les branches des peupliers.

Pluie d’août -
quelques rayons de soleil
dorent les peupliers

Nous descendons de la voiture et allons dans le champ de maïs. La pluie est venue à temps. L'eau a apaisé la soif de la terre . Les feuilles de maïs bruissent dans le vent. La récolte promet d'être riche cette année.

Nous quittons le champ, mais pas avant de regarder une dernière fois les peupliers au loin.

Après l’orage -
les reflets du crépuscule
sur les feuilles des peupliers

Ploaie de august

2011-10-08T22:37:00.002+03:00

O zi călduroasă, cu cer senin.

Cânt de păsări –
nici o adiere care
să mişte frunze

La umbra unui măr bătrân, în şezlong, moţăie bunica. Pisica doarme la ea în poală. Bunicul scapă ziarul pe care încearcă să-l citească.

Se aude sirena trenului care aduce muncitorii la fabrică. Pisica, deranjată, se ridică şi începe să-şi lingă blăniţa, să se scarpine în urechi...

- Vine furtuna, spune bunica.
- De unde ştii? întreabă bunicul.
- Îmi spune pisica.

Bunicul încearcă să citească, dar nu mai găseşte nimic interesant. Priveşte spre cireşul vecinului. Acesta se leagănă. Printre crengile lui, se vede cerul. Norii mânaţi de vânt acoperă cerul.

- Pisica ta are dreptate. Vine furtuna! Să mergem în casă!
- Unde e pisica?
- S-a adăpostit pe undeva. Poate o găsim sub canapea…

Lăstunul zboară
la mică înălţime –
un strop de ploaie

Ploaia se înteţeşte. Vântul leagănă prunii din faţa casei. Câteva crengi se rup şi cad. Trotuarul e plin de frunze.

Vrăbiile ciripesc –
prin ploaia ce se cerne
câte un fulger

În mai puţin de o oră, soarele îşi trimite razele printre nori. Bunicul iese să cureţe trotuarul. Bunica mângâie pisica.

- Copii, a plouat şi pe câmp? Ar fi bine să mergeţi să vedeţi.

În câteva minute, Dacia e în faţa porţii şi eu ocup locul de lângă şofer. Plecăm la Vinerea.

Pe drumul de ţară străjuit de plopi, câteva bălţi ne spun că a plouat şi acolo. Oprim să dăm o creangă uscată din faţa maşinii.

De deasupra dealului dinspre vest, soarele se strecoară printre crengile plopilor.

Ploaie de august –
câteva raze de soare
poleiesc plopii

Lăsăm maşina în drum şi mergem în lanul de porumb. Ploaia a venit la timp. Apa a potolit setea pământului. Frunzele porumbului dat în pârg foşnesc. Recolta se anunţă bogată.

Părăsim lanul, nu înainte de a mai privi o dată plopii.

După furtună –
lumina amurgului
pe frunze de plop

De Adormirea Maicii Domnului

2011-10-03T18:12:00.003+03:00

15 august. Închid ochii şi mă văd copil de zece ani în autobuzul care merge spre Săcel, comuna mea natală şi unde locuiesc bunicii mei.

Am plecat în zori din oraşul Vişeu de Sus, iar în autobuzul aglomerat e cald. Pe Dealul Moiseiului sunt serpentine strânse. Mi-e groază de fiecare schimbare de viteză sau direcţie. Ca să îmi fac curaj, fredonez un cântecel.

Pe deal la Moisei –
multe de serpentine
şi doar o maşină

Ajungem în vârful dealului. Mă bucur că am scăpat de emoţii. Pe lângă drum, grupuri de oameni merg spre Valea Izei. Sunt pelerinii care şi-au petrecut noaptea la Mânăstirea din Moisei şi au participat la slujba ţinută în cinstea Maicii Domnului. În tradiţia localnicilor, 15 august e o zi tristă.

Autobuzul depăşeşte un grup numeros de tineri. Fetele sunt îmbrăcate în alb. Tinerii poartă prapuri, steaguri bisericeşti. Acest grup cântă un imn închinat Fecioarei Maria, imnul Fiii lacrimilor tale.

Bănuiesc că şi verişoarele mele sunt în grup. Pe una dintre ele o zăresc şi îi fac semn cu mâna. Ea îmi răspunde zâmbind.

Ajungem în staţie. Coborâm. Numeroşi săteni sunt în drum şi aşteaptă pelerinii. Tata vorbeşte cu ei, eu le spun că am venit să îmi văd bunicii…

Ajungem la bunici. Ne întâmpină o casă din lemn, cu acoperiş din şindrilă, cu geamuri mici.

Zi de vară –
în nucul de lângă casă
strigă o ţarcă

Masa e pregătită la umbra unui măr bătrân. Bunicul aduce ţuică, bunica aduce oala cu sarmale. Mama aranjează pe o farfurie prăjitura cu măr, preferata familiei.

Încet, încet se adună întreaga familie. Sunt felicitate Mariile: bunica, mama, naşa şi câteva verişoare. Între timp, ajunge şi Maria, verişoara cu care ne-am întâlnit pe drum. Ea ne povesteşte cum a fost la Moisei şi ne învaţă cântecul pe care îl cântau.

Pe malul Izei
roata morii se-nvârteşte –
răsare luna

Deschid ochii. Emoţia persistă. Şi amintirea bunicilor, părinţilor…

De Noël

2010-05-16T22:27:00.003+03:00

À l’aube...
Le long de la véranda,
sautille un pierrot.

Depuis quelques années, aux fêtes, nous rendons visite aux parents. Aujourd’hui, nous allons à Dâncu-Mic. Nous attendons que se lève la brume au-dessus de Mureş.

Le chat noir
épie un moineau.
Aucun nuage au ciel.

Aucune trace sur la neige, mais les arbres à côté du chemin sont chargés de givre.

Nous passons près d’un champ vert. Quelques épouvantails dans les couleurs criardes. La luzerne ensemencée en automne a poussé et les chevreuils cherchent de la nourriture.

Nous entrons dans le village. Nous entendons les grelots de « căluşari » qui vont d’une maison à l’autre. Ils sont attendus avec émotion, particulièrement des jeunes filles.

Un chien aboie
importuné des grelots.
Le soleil là-haut…

Quelques courtes visites... Les vieux se réjouissent de notre rencontre. Nous promettrons de revenir.

Le soleil descend à l’ouest. Il est le temps de partir.

D’un arbre un épervier
regarde par-dessus le champ.
Aucune souris…

Observations :

1. Les « căluşari » sont les danseurs d’une danse traditionnelle roumaine. Son nom vient de la racine roumaine cal (cheval), elle-même dérivée du latin caballus (cheval). Le dans, « Calus », vient d'un rite de fertilité païen et elle est supposée apporter chance, santé et bonheur aux villages dans lesquels elle est dansée.

2. Dâncu-Mic est un village en Transylvanie, Roumanie.

Haibunul a fost publicat în revista Ploc! nr. 14

Surprise

2009-12-14T15:10:00.001+02:00

Quelques feuilles jaunies m’annoncent qu’il s’approche, l’automne.

J’ai la nostalgie du temps ou j’étais étudiante, j’ai la nostalgie de la ville de Cluj. Je décide de partir à l’aube.

Beau temps. Serein. La fraîcheur… Je regarde par la vitre de ma voiture.

De grand matin –
le champ de tournesol
salue le soleil

Près de Mures, il fait brumeux. Je roule prudemment, derrière d’une camionnette blanche.

À Turda, devant le Collège National Mihai Viteazul, une affiche « EXPO-FLORA ». Marchand lentement, j’ai du temps pour observer les châtaigniers. Ils ont des fleurs comme au printemps…

Septembre –
les châtaigniers me redonnent
les souvenirs

Le tilleul de l'enfance

2009-07-23T22:49:00.003+03:00

De retour chez moi, je traverse le parc. Un banc qui n’est pas occupé sous un tilleul en fleurs. Je m’y assieds en fermant les yeux...

Je me vois à la fin de ma première année d’école. Je vais dans le jardin. Un haut tilleul, au tronc vigoureux se lève près de la grille. Mon père me donne quelques branches et me dit d’en cueillir les fleurs...

Le lendemain, je vais toute seule au jardin, je grimpe sur la grille, dont la base est formée de grosses pierres. Je m'accroche aux barreaux en fer forgé et je m’approche du tronc du tilleul.

Encore un peu et j’arrive entre deux branches où je m’assieds confortablement. J’ai un point d’observation dans un endroit parfumé, très convenable pour faire des projets d’avenir, un endroit où je ne sois pas dérangée dans mes méditations...

J’ouvre les yeux. Je suis seule. Mais l’odeur des fleurs de tilleul me poursuit encore. Et les souvenirs.

Le tilleul de l’enfance
de nouveau en fleurs
torrent de pensées

Seară de vară

2009-07-23T22:40:00.001+03:00

Mă cufund în lectură. Pierd legătura cu lumea. Mă surprinde gălăgia din curte. Astfel de ciripit nu am auzit de mult...

seară de vară –
gălăgioase vrăbii
în fundul curţii

Ies în grabă. În mărul de vară, vrăbiile ciripesc. Sub măr, Bobiţă, motanul meu.

o pală de vânt –
nemişcat stă motanul
privind speriat

Mă uit la el. Ţine în gură prada: un pui de vrabie. După un moment de cumpănă, văzând vrăbiile care ciripesc disperate, îl mângâi pe Bobiţă şi-i spun: „Bravo, băiete! Îţi meriţi mâncarea. Prea s-au înmulţit vrăbiile în curtea noastră! Şi tu trebuie să-ţi câştigi hrana. Măcar câte o trufanda.”

À barrière d’un passage à niveau

2009-07-21T22:59:00.005+03:00

J’attende à barrière d’un passage à niveau. Je regarde mon montre. Il est dix heures cinq.

À droit, au-delà du fossé du bord de la route, sur un monticule de terre, quelques buissons d’où me regardent des yeux curieux.

soleil ardent –
quelquelles prunelles
d’un fourré

À gauche, des chardons. On dirait qu’il attendre le train. Aucun souffle de vent.

Mais quelque chose se bourge!

ombre d’acacia –
un chardonneret examinant
le chardon mauve

Je regarde le tableau vivement colorée je regrette de ne pouvoir prendre une photo. Les voitures devant moi démarrent. Le train de marchandises passe.

La barieră

2009-07-21T22:58:00.002+03:00

Aştept la barieră. Privesc ceasul. E zece şi cinci minute.

În dreapta, dincolo de şanţul de la marginea şoselei, pe o ridicătură de pământ, nişte tufe. Din ele, mă privesc nişte ochişori curioşi.

soare arzător –
câteva porumbele
într-un tufiş

În stânga, nişte scaieţi. Parcă şi buruienile aşteaptă trenul. Nici vântul nu adie...

Dar ceva se mişcă!

umbră de salcâm –
un sticlete cercetând
scaietele mov

Privesc tabloul viu colorat şi regret că nu pot face o poză. Maşinile din faţa mea pornesc motoarele. Trece mărfarul.

Le grillon

2009-07-21T22:46:00.005+03:00

En octobre un soir. La porte donnant sur la cour est ouverte. Soudain quelque chose saute dans le vestibule. Surprise, je cherche dans la pièce où il se cache.

Le lendemain je m’affaire et l’oublie jusqu’au soir, mais à huit heures pile, il commence à chanter.

Depuis la porte d’entrée
un grillon chante –
nouveau locataire

Le lendemain il est sorti de sa cachette. J’ai voulu le prendre en photo, la première fut floue.

Finalement, je l’ai attrapé dans un sac en papier et l’ai installé dans une boite à chaussures. Le soir suivant il n’a plus chanté du tout.

J’ai déposé quelques feuilles pour le nourrir. Le lendemain matin il avait disparu mais j’ai trouvé la feuille dont une petite partie manquait : son dîner.

Il s’est échappé. J’ai pensé qu’il ne voulait pas vivre enfermé. Et maintenant le voilà libre. Désolée pour la photo.

Depuis lors le soir, il chante à nouveau au carreau de la porte d’entrée, et son concerto me ravit.

Soliste ponctuel –
le concerto du grillon
huit heures précises

Teiul copilăriei

2009-06-22T09:58:00.000+03:00

În drum spre casă, trec prin parc. O bancă liberă sub un tei înflorit. Mă aşez şi închid ochii.

Mă văd la sfârşitul primului an de şcoală. Merg în grădină. Un tei înalt, cu tulpina groasă creşte lângă gard. Tata îmi dă câteva crengi şi îmi spune cum să adun florile.

În ziua următoare, plec singură în grădină, mă urc pe gardul a cărui bază e din bolovani. Mă ţin de barele de fier forjat şi mă apropii de trunchiul teiului. Încă puţin şi ajung între două crengi şi mă aşez comod. Am un punct de observaţie într-un loc înmiresmat, numai bun pentru a face planuri de viitor, un loc în care să nu fiu deranjată din meditaţie.

Deschid ochii. Sunt singură. Dar mă urmăreşte mireasma florilor de tei. Şi amintirile.

a-nflorit din nou
teiul copilăriei –
potop de gânduri

The cricket

2009-06-01T11:46:00.002+03:00

October evening. The door towards the court is opened. At once something jumps inside. A cricket entered the room. Surprised, I was looking for it, arrived in the room, he hides himself. All day long I was busy and forgot about it. But in the evening, just at eight o' clock he begins to sing:

from the door sash
criket' song:
the new lodger

Next day he got out from his hiding place. Wishing to take him in a photo, the first frame was unclear. Finally, I catch him in a paper bag and put it in a shoes box. Next evening he didn't sing any more. I slink some leaves inside, to nourish him. Next morning there was no more but I found a leave from which a little parcel failed, his dinner.

He escaped, I thought, he didn't like to live in, and now he is free. Sorry for the photo.
In the evening, once again his song from the door sash and I enjoyed his concerto:

punctual soloist
the cricket's concerto
to eight o'clock

Început de an

2009-01-11T21:48:00.004+02:00

Concertul de Anul Nou care are loc la Viena este cel mai important eveniment din prima zi a fiecărui an, un balsam pentru suflet şi ochi, dar şi un mod de informare.

prima zi din an
cu ger de crapă pietrele –
muzica Vienei

Orchestra cântă în Sala de Aur a Musikverein, sală construită în stil baroc, splendid luminată şi împodobită cu frumoase aranjamente florale, aduse, în ziua concertului, din oraşul italian San Remo. Pe ecranul televizorului se proiectează imagini din palatele Vienei sau din jurul fostei capitale a Imperiului Habsburgic. De cele mai multe ori, valsurile şi polcile sunt însoţite de dansatori care evoluează în acele splendide săli sau pe treptele palatelor.

Privesc şi prin minte îmi trec amintiri. Mă revăd împreună cu tata, ascultând la vechiul difuzor concertul din 1967. Parcă o văd pe mama murmurând, împreună cu orchestra, Voci de primăvară.

In acest an, anul Haydn, orchestra cântă şi piese scrise de Franz Joseph Haydn, timp în care sunt difuzate imagini din Muzeul Haydn. Începe Simfonia Despărţirii (în varianta originală Abschied Symphonie). Câte un instrumentist se ridică, îşi ia instrumentul şi iese în linişte. Dirijorul, Daniel Barenboim, se arată nemulţumit, dar piesa este interpretată fără greşeală.

După programul principal, câteva bis-uri.

în Sala de Aur
imnul neoficial al Vienei:
Dunărea Albastră

Apoi muzicienii urează în cor audienţei un An Nou fericit.

Dirijorul se întoarce spre orchestră. Ridică bagheta. Şi renunţă. Se întoarce spre public şi îi face semn să asculte în linişte.

primele note
din Marşul lui Radetzky –
public serios

Înainte de refren, dirijorul priveşte sala. Spectatorii ştiu ce urmează: păstrează ritmul bătând din palme, mai tare sau în surdină, după cum sunt dirijaţi.

Ultimele minute ale ediţiei cu numărul 70. Amintirile vin în ritm de marş: tata bătând, cu un creion, ritmul în tăblia mesei pe care e părăsit rebusul la care lucra, sora mea mărşăluind în jurul mesei din sufragerie, mama privindu-ne cu drag...

marşul se-ncheie
în ropot de-aplauze –
concert de Anul Nou

(Haydn a compus Simfonia Despărţirii, varianta originala Abschied Symphonie, pentru a-i atrage atenţia prinţului Esterhazy că muzicanţilor le e dor de casă.)

Clătite cu flori de salcâm

2008-10-25T17:02:00.002+03:00

Amintiri din copilărie ne petrec ani la rând…

de pe Arşiţa,
vântul poartă în aer
miros de salcâm

De câte ori înfloresc salcâmii, îmi amintesc de o specialitate culinară. Ne-o făcea mama, în loc de prăjitură.

Sarcina noastră, a copiilor, era de a culege câteva flori proaspete. Apoi, mama le spăla şi le aşeza să se scurgă de apă. Între timp, făcea un aluat de clătite. Lua câte o inflorescenţă, o trecea prin aluat şi o aşeza în tigaia cu ulei încins. „Prăjitura” se cocea pe ambele părţi. În casă mirosea îmbietor şi nu ne înduram să plecăm de lângă mama.

inflorescenţe
transformate în desert –
copii fericiţi

Nu aveam voie să gustăm decât după ce terminam ceea ce primeam la masă. Apoi, începea distracţia. Fiecare spunea cu ce seamănă clătita lui. Fiecare „vedea” în acea formă altceva: un pui, un cocoş, o girafă… Era un joc al imaginaţiei pe care tata îl încuraja. Şi, în acelaşi timp, noi ne bucuram că am contribuit cu puterile noastre la masa familiei.

salcâmi înfloriţi
ca în copilărie -
amintirile

Greieraşul

2008-10-25T16:52:00.003+03:00

Seară de octombrie. Uşa care dă în curte e deschisă. Ceva sare înăuntru. Surprinsă, privesc.

un greier intră
cu sfială-n coridor –
cântec de seară

Alături, pisica atentă. Un salt. Şi prinde săritorul. Aud cum între dinţii pisicii se sfărâmă chitina greieraşului care n-a avut noroc.

Între timp, greierele din coridor intră într-o cameră. Se ascunde. Ocupată cu altceva, uit de el. Dar, exact la ora 20 începe să ţârâie.

din tocul uşii
cântecul unui greier:
noul chiriaş

A doua zi, când, flămând, iese din ascunzătoare, vreau să-l pozez. Prima poză nu e clară.

Vreau să-l pozez în condiţii mai bune. Îl prind într-un ambalaj de carton, îl pun într-o cutie de pantofi.

Seara, văzând că nu „cântă”, mă gândesc să-i dau ceva să mănânce. Strecor câteva frunze sub capacul cutiei. Dimineaţă, greieraşul nu mai e acolo unde-l lăsasem. Rămăsese o frunză din care lipsea o bucată: cina musafirului. „A fugit, mi-am spus, nu i-a plăcut în cutie. Acum, e liber. Dar eu nu am poză.”

Seara, ţârâit din tocul uşii. Mă bucur de concertul lui.

solist punctual –
concertul greierelui
la ora opt

Pupăza din tei

2008-10-06T23:18:00.005+03:00

Vacanţa de vară îmi oferă numeroase prilejuri de a mă întâlni cu nepoţelul meu Lucian. De obicei, mergem în parcul din partea de jos a oraşului. Plimbându-ne, vorbim despre multe lucruri, observăm natura, oamenii…

Într-o zi, ne plimbam prin parcul nostru drag, în care acum, vara, era linişte. Câţiva trecători în vârstă, câţiva copii… De undeva, se auzea un grup de trei sunete. La scurt timp, se repeta…

- Bunico, auzi şi tu ce aud eu?

Da, auzeam. Imediat, mi-am amintit de pupăza lui Ion Creangă. Mă gândeam, cu bucurie, la posibilitatea de a o vedea.

- Da, cred că e o pupăză. În parc sunt mulţi tei. Ascultă! Nu ţi se pare că pasărea spune: pu, pu, pu?

- Ba da! Să ne apropiem de copacul din care se aude! O putem vedea?, întreabă curios Lucian.

- Dacă avem noroc.

tei bătrân în zori –
pupăza moţată
îşi drege glasul

Ne apropiem de tei, în timp ce îi povestesc copilului ce a făcut Nică a lui Ştefan a Petrei. Lucian, curios, îmi pune întrebări, râde, se întristează, dar cel mai mult îi place că pupăza e liberă.

În zgomotul maşinilor care trec pe lângă parc, atenţi să vedem pupăza, nu auzim decât într-un târziu telefonul. Trebuie să plecăm.

plimbare în parc –
pupăza nevăzută
zboară printre copaci

O adresă utilă

2008-09-21T14:18:00.003+03:00

Am primit invitaţia de a răspunde unui chestionar pentru cei care au bloguri. Am răspuns şi, pentru că e util şi altor utilizatori, voi scrie aici adresele, pentru a fi citite şi accesete de cititorii acestui blog.

Tag Technorati

RoBloggersSurvey2008

Pe Vaser

2008-09-20T19:48:00.018+03:00

Când am timp, răsfoiesc albume vechi. Azi, am revăzut o poză şi m-au năpădit amintirile…
Terminasem clasa a opta şi nu prea aveam ce face în vacanţă. Într-o zi, mama îmi propune să o însoţesc la Făina, pe Valea Vaserului. Se înţelesese cu câteva prietene să meargă la cules de zmeură. Am fost de acord, cu o condiţie: să nu-mi fixeze o normă.

mijloc de august –
mocăniţa pufăie
urcând printre munţi

Linia ferată trece foarte aproape de râu. Vaserul este când leneş, când se prăvăleşte peste bolovani. Dar mocăniţa merge încet. Dacă aş alerga pe lângă ea, cred că aş ajunge mai repede la Făina. Dar, poate mă înşel.

Pădurea de brad foşneşte. Începe să picure. Cum o sa culegem zmeură? Pe ploaie? Asta nu mă distrează.

Ajungem în ultima haltă. Un canton mic. Şi două cabane din lemn pentru cei care lucrează la exploatarea lemnului. În timp ce mâncăm, se arată soarele.

Un strigăt. Un copil neastâmpărat aleargă spre noi: „Am văzut un şarpe!” „Sunt vipere pe aici”, ne spune cantonierul. Ne interesăm de urşi. „Ursul nu vine, că are destulă mâncare. Să faceţi gălăgie, dacă vreţi să-l ţineţi departe!”

Urcăm panta însorită. Până nu mă satur, nu pun nici un bob în găletuşă. Apoi, culeg cu spor. Dar, din când în când, privesc pădurea de brad de pe muntele din faţă şi nuanţele calde în care se desfată pomii de lângă linia ferată îngustă.

Lăsăm găleata cu zmeură în grija cantonierului şi, la îndemnul acestuia, mergem să vedem biserica. Acolo, în inima munţilor, lângă graniţa cu Ucraina, muncitorii forestieri, au vrut să aibă un loc în care să pună o lumânare, să se roage, să se reculeagă în momentele de singurătate. Bisericuţa e închisă. Trecem pe lângă ea şi urcăm.

dintre tufe verzi
privesc ochişori negri:
afine coapte

Sunt atât de bucuroasă încât am uitat că nu voiam să muncesc. Adun cu spor şi afine, dar şi flori. Alerg şi vorbesc mult. Mama îmi face semn că nu e frumos. Dar nu prea ţin seamă de sfatul ei. Sunt în sălbăticie.

N-am observat când s-a înnorat. Ceasul arată ora 5. Trebuie să coborâm. Mocăniţa pleacă la 6. Cu sau fără noi.

La vale, trenuleţul, cu un vagon de persoane şi cinci platforme cu lemne, se grăbeşte. Soarele apune înainte de 8. Obosiţi, dar mulţumiţi, nu privim pe ferestre.

drumul şerpuit –
peste pantele abrupte
coboară seara

Promenade

2008-08-28T11:22:00.003+03:00

Aujourd’hui je veux me promener. Mais non dans la ville, parce que je la connais bien. En plus, c'est la canicule. Je préfére une promenade dans les bois.

Comme une promeneuse active, je me prépare pour profiter pleinement de cette promenade. Je prends un seau, l'appareil photo et une bouteille d’eau. Même ici, dans les bois, il fait très chaud.

Jusqu’à Crucea Romoselului, je vais dans ma vieille Dacia. Puis, je marche à pied dans la clairière.

À proximité, des buissons de mûres sauvages. Je cueille les plus belles. En peu de temps, mon seau est plein. Il me reste suffisamment de temps pour admirer les bois qui commencent à changer d'aspect.

chant d'oiseau –
à la lisière de la clairière
tombe une feuille

Je prends quelques photos. Un buisson de mûres sauvages, quelques fleurs, un acacia avec des fleurs au coeur d’août... Un lierre grimpe à un hêtre.

rayon du soleil -
le lierre sauvage
a feuilles rouges

Encore une photo. Et je pars.

At Palm Sunday

2008-08-25T10:54:00.004+03:00

In Ardeal, is the tradition of going to the cemetery to each occasion. One week before Easter, we carry candles and pettites branches of willow.

When we arrive at Dancu Mic, the village of our grandparents, the cemetery is empty.

after divine service –
two chicks peck
crumbs

In Moia, the cuckoo sings. In a tree close to us, a peckering branch vibrates.

at daybreak –
the doctor of the trees
on the mission

We go towards the tombs of the grandparents. In the grass, primulas and violets.

moment of mystery –
through dilapidated crosses
numerous of violets

Let us light the candles, pose the stick of willow on the tombs and leave content.

Tradition du printemps

2008-08-25T09:24:00.008+03:00

En Ardeal, la tradition veut que l'on aille au cimetière à chaque fête. Un semaine avant Pâques, nous portons des cierges et des petites branches de saule.

Quand nous arrivons à Dancu Mic, le village de nos grands-parents, le cimetière est vide.

après le service divin –
deux poussins picorent
des miettes

À Moia, chante le coucou. Dans un arbre près de nous, une branche cassée vibre.

au point du jour –
le docteur des arbres
est en mission

Nous allons vers les tombes des grands-parents. Dans l’herbe, des primevères et des violettes.

moment de mystère –
à travers des croix delabrées
de nombreux violettes

Allumons les cierges, possons les petites branches de saule sur les tombes et partons contents.

Plimbare

2008-08-16T10:01:00.008+03:00

Azi, vreau să mă plimb. Nu în oraş, că îl cunosc foarte bine. În plus, e caniculă. Prefer o plimbare prin pădure.

Ca orice persoană activă, mă pregătesc să profit din plin de excursie. Îmi iau o găletuşă, aparatul de fotografiat şi o sticlă cu apă. Chiar şi în pădure e foarte cald.

Până la Crucea Romoşelului, merg cu vechea mea Dacie. Apoi, prin poiană.

În apropiere, tufe cu mure. Le culeg pe cele mai frumoase. În scurt timp, găletuşa e plină. Îmi rămâne suficient timp să admir pădurea care începe să îşi schimbe înfăţişarea.

cântec de păsări –
la marginea poienii
cade o frunză

Fac câteva poze. O tufă cu mure, un curpen plin de seminţe, un salcâm cu flori la mijlocul lui august... Pe un fag se caţără o iederă.

raze de soare –
sălbatica iederă
cu frunze roşii

Încă o poză. Şi plec.

De Crăciun

2008-01-01T19:48:00.004+02:00

Zori de iarnă…
În lungul pridvorului,
ţopăie o vrăbiuţă.

De câţiva ani, la sărbători, ne vizităm rudele. Azi, mergem la Dâncu Mic. Aşteptăm să se ridice ceaţa de pe Mureş.

Pisica neagră
pândeşte o vrabie.
Nici un nor pe cer.

Nu e nici urmă de zăpadă, dar copacii de la marginea şoselei sunt încărcaţi cu chiciură.

Trecem pe lângă o tarla verde. Câteva sperietori în culori ţipătoare. Lucerna semănată în toamnă a răsărit, iar căpriorii caută mâncare.

Intrăm în sat. Se-aud zurgălăii căluşarilor care merg din casă în casă. Sunt aşteptaţi cu emoţii, mai ales la casele cu fete de măritat.

Latră un câine
deranjat de zurgălăi.
Soarele-n zenit…

http://www.youtube.com/watch?v=rgVG3IB4jzg&feature=related

Câteva scurte vizite… Bătrânii se bucură că ne văd, iar noi le promitem că revenim.

Soarele coboară spre vest. E timpul să plecăm.

Dintr-un pom, gligaia
priveşte peste câmp.
Nici un şoricel…

Surpriză

2007-12-27T20:56:00.002+02:00

Câteva frunze îngălbenite mă anunţă că se apropie toamna.

Mi-e dor de oraşul studenţiei mele, mi-e dor de Cluj. Mă hotărăsc să plec în zori.

Vreme frumoasă. Senin. Cam rece…

Privesc pe geamul autoturismului.

De dimineaţă –
lanul de floarea soarelui
prezintă onorul

Lângă Mureş, e ceaţă.

Foşnet de frunze –
zdrenţele porumbului
de lângă şosea

La Turda, în faţa Colegiului Naţional Mihai Viteazul, un afiş: EXPO-FLORA. În goana autoturismului, am timp să vad castanii. Au flori ca primăvara.

„În Alba Iulia au înflorit salcâmii, dar nu i-am văzut. Castanii sunt în faţa mea. Trebuie să cred.” , îmi spun.

În septembrie –
castanul înflorit
îmi redă amintirile

De Florii

2007-12-18T08:30:00.003+02:00

De Florii, în Ardeal este obiceiul ca oamenii să meargă cu salcie şi lumânări la mormintele rudelor şi prietenilor care îşi dorm somnul de veci. În acest an, mergem la Dâncu Mic, localitatea de baştină a bunicilor soţului meu.

Lăsăm autoturismul la poarta cimitirului. Slujba s-a terminat, iar cimitirul e pustiu.

După slujbă –
ciugulind firimituri
doi pui din vecini

Urcăm pe cărare. În faţa bisericii sunt trepte, dar noi o luăm la dreapta, prin iarbă. La mormântul unui văr şi la al unei mătuşi, punem salcie şi lumânări.

De pe Moia, se aude cucul. Îmi spun: „Bine că m-ai prins cu bani în buzunar!” Şi tare:

- Trebuia să vin până aici ca să aud cucul…

Din vale se aude un zgomot. Nişte crengi lovite vibrează.

De dimineaţă –
doctorul copacilor
în misiune

Îi răspunde altă ciocănitoare, aflată în nucul din cimitir.

Trecem pe lângă un corcoduş înflorit. Parcă e nins. Mai sus, un mesteacăn cu frunze proaspete şi mâţişori. Se aude un foşnet. Pe deasupra noastră, trece un stol de porumbei.

Mergem spre mormântul bunicilor.

În iarbă, ciuboţica cucului şi toporaşi.

Moment de taină –
printre cruci dărâmate
zeci de toporaşi

Aprindem lumânări, aranjăm salcia, ne amintim cât de mult îi plăceau bunicii lăcrimioarele… Dar ele abia îşi scot capetele afară din pământul reavăn. În acest an, Floriile sunt mai devreme.

E timpul să plecăm.

Legănându-se
galbena forsitia –
lângă un mormânt

Zi de toamnă / Autumn day

2007-12-17T22:52:00.003+02:00

În timpul grevei din această toamnă, într-o zi de joi, un telefon anunţă că urmează o şedinţă cu liderii de zonă.

Plouă insistent –
împrăştiate de vânt
frunze pretutindeni

Ploaie nemiloasă la Cugir. Mă hotărăsc rapid. Urc în Dacie. Un drum în astfel de condiţii e dificil. Voi fi, ca de atâtea ori, copilot.

Pe şosea e circulaţie intensă. Maşinile au farurile aprinse. Se circulă cu prudenţă. Până la Vinţul de Jos, mergem mult mai încet ca de obicei.

La barieră –
zeci de maşini aşteaptă
un singur tren

Drumul e liber. Ne strecurăm printre gropile pline de apă. Nu mai plouă. Privirea îmi este atrasă de o casă mică.

Pe gardul cel vechi
năpădit de caprifoi –
ultimele flori

Alături, o casă nelocuită.

Dincolo de gard
doar un bob de zmeură –
ultimul din acest an

La ieşirea din Vinţ, putem mări viteza. Am timp să privesc spre cer. Norii se împrăştie. În spatele nostru, soarele.

Curcubeu dublu
de la Acmar la Alba –
arc întins prin nori

Înveselită de curcubeu, drumul mi se pare mai uşor, Alba Iulia mai aproape.

Trotuarul ud –
frunze de arţar ce ard
îl acoperă

Încălzit de soare, municipiul bimilenar este mult mai primitor. Aşteptând să se termine şedinţa, colind magazinele şi admir frunzele copacilor care îşi iau zborul…

***

During the strike from this autumn, on a Thursday, a phone call announces a meeting with all the leaders from this area.

Rains insistently –
scattered by wind
leaves everywhere

Pitiless rain in Cugir. I make up my mind rapidly. I get into Dacia. A trip in such conditions is difficult. I will be a copilot as at so many other times.

At road, traffic intense. The cars have their headlights on. They drive cautiously. Until Vintu de Jos, we drive much slowly as usual.

At the barrier –
dozen of cars are waiting
only one train

The road is free. We steal among full waterholes. It rains no more. My eye is caught by a small house.

On old fence
invaded by lonicera –
last flowers

Next, an unpopulated house.

Across the fence
only a raspberry –
the last from this year

On leaving Vint, we can improve the speed. I have time to look towards the sky. The clouds are scattering. Behind us, the sun.

Double rainbow
from Acmar to Alba –
bow spreaded through clouds

Cheered up by the rainbow, the road seems easier, Alba Iulia closer.

Wet pavement –
maple-leaves burning
cover it

Warmed up by sun, the bimillenial city is much hospitable. Waiting the meeting end, I wander to the shops and admire the leaves from the trees which start their flight…

http://www.wonderhaikuworlds.com/viewdetail.php?post=547&type=10

Sfârşit de octombrie / October end

2007-12-17T22:37:00.004+02:00

Azi, sunt liberă. Îmi invit nepoţelul la plimbare. Îl duc să vadă cum arată oraşul în acest sfârşit de octombrie.

Pe-o bancă de lemn,
adusă de vânt,
o frunză galbenă.

Nepoţelul meu, Lucian, mă întreabă din care copac a căzut frunza. Îi arăt teiul din apropiere. Mergem apoi să vedem şi alte frunze de tei. Culegem cele mai frumoase frunze, mari şi mici, simetrice sau „strâmbe”, cum spune Lucian.

În parc, printre frunzele galbene, se vede o frunză portocalie. „Bunico, şi aceasta e o frunză de tei?” „Nu, aceasta e o frunză de cireş.”

Mergem să culegem frunze aurii, stacojii şi maro.

Legănându-se
în bătaia vântului,
o frunză de arţar.

Cel mai mult îi plac nepoţelului meu frunzele de arţar. Sunt toate nuanţele de la galben pal până la roşu –maro.

Cu tulburare,
rar despică aerul
frunzele toamnei.

După ce culegem destule frunze, mergem acasă. În faţa porţii, o frunză mare de viţă de vie. O luăm. Alcătuim un chip vesel pe „faţa” de viţă. Drept ochi, două castane. Drept nas, o frunză de cireş. Gura, trei frunze mici de păr.

„Bunico, aşa-i că mamei o să-i placă ce am făcut?”, mă întreabă. Nu aşteptă răspunsul. Aleargă să-şi cheme prietenii care să-i vadă „opera”.

Toamna suspină.
Lacrimi arămii îi cad
din toţi copacii.

Eu mai rămân lângă poartă. Mă reţin amintirile din copilărie. Tare mult îmi mai plăcea să adun şi să admir frunze. Dar numai toamna.

***

Today I’m free. I invite my grand son for a walk. I take him to see how the town looks in this October end.

On a wooden bench,
brought by the wind,
a yellow leaf.

My grand son, Lucian, asks me from what tree did the leaf fall. I show him the lime-tree nearby. Afterwards we go to see other lime leaves. We pick up the most beautiful leaves, big and small, symmetrical or “crooked” as Lucian says.

In the park, among yellow leaves, we can see an orange one. “Grandma, this is a lime leaf, too?” “No, this is a cherry leaf.”

We go to pick up orange, scarlet and brown leaves.

Swinging
on the wind blow,
a maple leaf.

My grand son likes maple-leaves best. There are all kinds of shades starting from light yellow to red-brown.

With excitement,
rarely split the air
autumn leaves.

After we pick enough leaves, we go home. In front of the gate, a big vine leaf. We take it. We from a funny face on one side of the vine leaf. We use two chestnuts for the eyes. As nose – a cherry leaf. The mouth three little pear-leaves.

“Grandma, my mother will like what we did, won’t she?”, he asks me. He doesn’t wait for the answer. He runs to call his friends to see his work.

Autumn is sighing,
copper tears fall
from all trees.

I remain near the gate. My childhood remembrances retrain me. I used to pick and admire leaves. But only autumn.

http://www.wonderhaikuworlds.com/viewdetail.php?post=546&type=10